Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis cetăţenilor din Republica Moldova, upă ce Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova, „vă sprijinim, fiţi curajoşi, faceţi reformele şi împreună mergem mai departe”. . „În continuare e clar că trebuie mers, poate cu viteză mai mare, ca aceste negocieri să pornească bine şi să ducă la un rezultat care înseamnă, până la urmă, integrarea în Uniunea Europeană”, a mai spus şeful statului.
„Acelaşi mesaj pe care l-am avut din capul locului – vă sprijinim, fiţi curajoşi, faceţi reformele şi împreună mergem mai departe”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat joi la Bruxelles ce mesaj are să transmită la Chişinău.
El a adăugat că este foarte mulţumit de decizia Consiliului European şi consideră că trebuie mers mai departe, cu o viteză mai mare, în aceste negocieri.
„Pentru Republica Moldova am fost mai mulţi care cu mult entuziasm şi emfază am susţinut deschiderea negocierilor pentru Moldova. Sunt foarte mulţumit că s-a ajuns la această concluzie. În continuare e clar că trebuie mers, poate cu viteză mai mare, ca aceste negocieri să pornească bine şi să ducă la un rezultat care înseamnă, până la urmă, integrarea în Uniunea Europeană. Din partea mea, din partea României veţi avea absolut tot sprijinul”, a completat Iohannis.
Preşedintele României consideră că ţara noastră va continua să joace un rol important în aderarea Moldovei la UE.
„Eu cred că vom juca în continuare un rol important, fiindcă avem pe de o parte ambiţia ca Moldova să reuşească, pe de altă departe suntem deja de mulţi ani implicaţi în ajutorul instituţional, în consiliere şi în abordarea reformelor. Vom continua fără doar şi poate. Pe de altă parte vom continua, fără doar şi poate, să arătăm aici la Bruxelles ce bine performează Republica Moldova”, a conchis preşedintele Iohannis.