Ce spune Nicuşor Dan despre amânarea datei alegerilor prezidenţiale

Ce spune Nicuşor Dan despre amânarea datei alegerilor prezidenţiale

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, duminică, într-o emisiune la Digi 24, că este „în dezacord cu domnii Crin Antonescu, Ilie Bolojan şi Kelemen Hunor în privinţa urgentării datei alegerilor”. Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, consideră că e mai important să fie date lămuriri în privinţa anulării alegerilor decât „să ne grăbim”. „Deocamdată, nu avem această lămurire că măsura a fost corectă”, afirmă Dan.
„În ceea ce priveşte data alegerilor, sunt în dezacord cu domnii Antonescu, Bolojan şi Kelemen în ceea ce priveşte urgentarea calendarului electoral, dar e mai important să lămurim decât să ne grăbim (...). Anularea alegerilor e un lucru foarte important şi trebuie să fim convinşi şi lămuriţi că măsura de anulare a alegerilor prezidenţiale a fost una corectă. Pentru moment, nu avem această lămurire. Eu nu zic că trebuie neapărat să avem lămurirea asta înainte, ci că, dacă avem alegeri în 23 martie, să avem garanţii de la instituţii, cu o lună înainte, că vom avea această explicatie”, a explicat Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, preşedintele României ar trebui să lămurească situaţia anulării alegerilor, pentru că informaţiile care au determinat această măsură au avenit de la CSAT, iar preşedintele României este şeful acestui organism, deci el trebuie să fie cel care să aducă aceste lămuriri, notează news.ro.

Afla mai multe desprenicusor danalegeri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt