Bistriţa-Năsăud: Intervenţie de nouă ore a pompierilor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la groapa de gunoi Tărpiu

Bistriţa-Năsăud: Intervenţie de nouă ore a pompierilor pentru stingerea unui incendiu izbucnit la groapa de gunoi Tărpiu

Echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa Năsăud au intervenit, duminică, timp de nouă ore, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la groapa de gunoi de la Tărpiu, cel mai probabil cauza incendiului fiind autoaprinderea. Focul a ars mocnit, cu degajare mare de fum. 

Incendiul a izbucnit duminică dimineaţă, la faţa locului fiind trimise două echipaje de pompieri. Acestea au acţionat timp de peste nouă ore, pentru localizarea şi lichidarea mai multor focare ascunse, care ajungeau până la o adâncime de câţiva metri.„Incendiul s-a manifestat preponderent mocnit, cu degajare de fum şi s-a extins pe o suprafaţă de mai bine de 200 mp. Administratorii gropii de gunoi au pus la dispoziţie două buldoexcavatoare pentru a putea ajunge la focarele îngropate. În jurul orei 17.30, la lăsarea întunericului, pompierii militari nasaudeni s-au retras la subunitate, la locul intervenţiei rămânând reprezentaţii obiectivului pentru supraveghere. Cel mai probabil, incendiul s-a autoaprins, la câţiva metri adâncime”, informează, duminică seară, ISU Bistriţa Năsăud.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt