În 2023 am putea avea 167 de km noi de autostradă şi drum expres

În 2023 am putea avea 167 de km noi de autostradă şi drum expres

2023 ar putea fi un an al recordurilor pentru România. Cel puţin când vorbim despre inaugurarea şoselelor de mare viteză. Specialiştii estimează că până la finalul anului viitor, ar putea fi daţi în folosinţă 167 de kilometri noi de autostradă şi drum expres. Asta doar dacă toate contractele vor fi respectate, iar constructorii nu vor pierde vremea. În cea mai neagră situaţie, ar putea fi inauguraţi doar 78 de kilometri, dar nici aşa nu ar fi tocmai rău, dacă facem o comparaţie cu ultimii ani, când media a fost de doar 50 de kilometri.

Doar 53 de kilometri noi de autostradă şi drum expres vor fi număraţi la finalul lui 2022. 40 dintre ei sunt pe drumul expres Balş-Slatina.13,7, pe tronsonul de autostradă Sibiu-Boiţa. În total, în România sunt acum sub 1000 de kilometri de autostradă şi doar aproape 40 de drum expres. E nevoie insă de mult mai mult.

Anul 2013 a fost ultimul în care am avut cu ce ne lăuda: s-au inaugurat atunci peste 80 de kilometri. De atunci, cifrele au mers în jos. Potrivit asociatiilor care monitorizeaza infrastrucrura rutieră din România, dacă toate vor merge ca la carte, 2023 va fi anul unui nou record. 167 de kilometri de autostradă şi drum expres noi.

Exista însă teama ca nu vor fi construite corect si ca vom ajunge sa le demolam. Cum ce e azi, nu mai e mâine, iar rezilierile contractelor sunt la ordinea zilei, nici şoferii nu sunt încrezători în previziuni şi cred că doar loturile.

În 2021, la reţeaua de autostrăzi a României s-au mai adăugat doar 30 de kilometri de drum şi câteva centuri ocolitoare, începute cu ani în urmă.

În Bucuresti vorbim despre Autostrada A0. Un nou inel de centura al Capitalei, care va avea 101 kilometri. Segmentul de Nord are 4 loturi. Lotul 2 are termen de execuţie 2024. Constructorul spune ca va livra porţiunea intre DN1 şi A3, adică în jur de 10 km, chiar şi in 2023. În sud loturile 1 şi 2, cam 33 de km, sunt şi ele scadente tot anul viitor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt