„Rusia are dreptul să facă ce vrea cu bunurile statelor neprietenoase”! Este amenințarea lansată chiar de Dmitri
Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei. Declarația sa vine în contradicție directă cu cea
făcătuă ieri de Vladimir Putin. Țarul anunța că este deschis să negocieze cu toate părțile implicate în conflict. Un lucru
este sigur: bombardamentele asupra Ucrainei continuă chiar și acum, în plin sezon al sărbătorilor.
Pentru ucraineni, sosirea Crăciunului a fost un motiv cel mult palid de bucurie. Dacă la Harkov soldații din prima linie abia
au prins un răgaz pentru a merge la slujba de dimineață, la Kiev, oamenii s-au strâns la o stație de metrou pentru a cânta
colinde chiar în timpul unei alarme de raid aerian.
Prin clipe și mai grele trec însă locuitorii Bahmutului, care a devenit în ultimele săptămâni un centru al rezistenței
ucrainene. Aflat pe drumul înspre alte două localități de interes strategic – Kramatorsk și Sloviansk – micul orășel
industrial este și un important nod feroviar prin care proviziile și armamentul ajung în estul țării.
70.000 de localnici număra Bahmutul înainte de izbucnirea războiului. Dintre ei, au mai rămas acum puțin peste 10.000
Ofensiva Kremlinului nu a rămas fără replică. Chiar aseară, o dronă ucrainană a aterizat în regiunea Saratov, la o bază
militară pe care rușii o foloseau pentru a trimite rachete peste graniță. 3 dintre ofițerii aflați înăuntru au fost uciși în urma
atacului. Ar fi a doua contraofensivă a Kievului pe teritoriul Rusiei de luna aceasta, după cea de pe 5 decembrie.
Tensiunile se acumulează și în apropiere de granița cu Belarus, unde armata ucraineană a efectuat în ultimele zile
mai multe manevre și testări de armament. Motivul? Rusia ar putea profita de susținerea regimului de la Minsk pentru a
ataca pe acolo, cum a mai făcut de altfel, și în primele zile ale războiului.
Ministrul ucrainean al apărării a anunțat că va cere ca Rusiei să îi fie retras statutul de membru permanent în Consiliul de
Securitate al ONU. Ar însemnă că oficialii de la Kremlin nu se vor mai putea opune prin veto inițiativelor majorității statelor
din organizație.