Acasă, la origini

Acasă, la origini

Au plecat peste ocean pentru o viaţă mai bună, însă dorul de casă îl poartă în suflet în fiecare zi! Românii care trăiesc în America nu-şi uită rădăcinile şi locurile pe care le-au părăsit, în căutarea unei vieţi mai bune. Anul acesta, ca să se simtă mai aproape de meleagurile natale, s-au fotografiat în straie populare. ,,Acasă, la origini", un proiect creat pentru comunitatea de români din străinătate, a ajuns la Chicago.

Ioana a lui Ursoi din Perşani, aşa cum este cunoscută în satul natal, a plecat în Chicago acum şase ani. A vrut o viaţă mai bună pentru ea, dar mai ales pentru băieţelul ei. Acum are tot ce-şi doreşte, însă dorul de casă şi de ţară o apasă în fiecare zi.

Şi asta a şi făcut. Acum trei ani, Ioana a participat la prima şezătoare organizată pentru românii din Chicago şi acolo a învăţat să-şi coasă propria ie. Tot atunci a aflat lucruri surprinzătoare despre originile ei.

Străstrăbunicul Ioanei plecase, ca şi ea, în Chicago, pentru o viaţă mai bună. Spera că se va reîntoarce în România, însă nu a mai apucat. Un accident la locul de muncă i-a pus capăt vieţii. La un an de la moartea lui, în 1920, soţia şi fiica sa, Ana, străbunica Ioanei, s-au întors în ţară şi au decis să nu mai plece vreodată.

Şezătoarea din Chicago şi proiectul "Acasă, la origini" au ajutat-o pe Ioana să-şi găsească originile chiar în America. Iar ca ea mai sunt sute. Poveştile fiecăruia au fost imortalizate într-un album dedicat lor… românilor plecaţi peste ocean. Îmbrăcaţi în straie populare din Moldova, Banat, Bucovina sau Oltenia, ei s-au fotografiat pe străzile din Chicago, cu dor de casă şi cu mândrie în suflete.

Peste 150.000 de români trăiesc în Chicago.

foto: www.visittheusa.com/

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt