Toate drumurile duc la munte
Toate drumurile par să fi dus la munte în acest sfârşit de săptămână! Sau cel puţin asta au arătat cozile interminabile de maşini de pe DN1.
Toate drumurile par să fi dus la munte în acest sfârşit de săptămână! Sau cel puţin asta au arătat cozile interminabile de maşini de pe DN1.
A fost desfăşurare de forţe astăzi, pe Podul Grant din Capitală.
Premierul României a primit astăzi prima doză de vaccin pentru covid 19.
Respectaţi regulile, le-au tot spus autorităţile! În loc de asta însă, ei au făcut nuntă mare, cu nu mai puţin de 140 de persoane! Petrecerea din Tecuci a fost oprită însă brusc de poliţişti, care i-au amendat.
Vremea rea a produs deja şi primele accidente rutiere pe şoselele din toată ţara.
Doi medici vor fi anchetaţi pentru discriminare de căre Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării după ce au declarat că refuză să mai trateze pacienţi care nu vor să fie vaccinaţi anti-covid.
Este anchetă în Norvegia după ce 23 de vârstnici au murit la două săptămâni după ce au primit vaccinul Pfizer.
Peisaj dezolant, pe barajul din Drăgăneşti-Olt.
Cei care administrează conacele României au avut de câştigat pe timp de pandemie.
Am dat startul campaniei "Prima lecţie de ski" oferită de Prima TV! Turiştii ne-au găsit pe pârtia din Azuga, unde au învăţat să schieze de la cei mai buni instuctotri şi au participat la toate jocurile organizate special pentru ei.
Implementarea unui aşa zis paşaport de vaccinare pare o idee tot mai aprope de a deveni realitate! Preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen, s-a pronunţat în favoarea introducerii acestui document.
Românii au luat cu asalt platforma de vaccinare pentru covid- 19, din primele secunde în care aceasta a fost pusă în funcţiune.
La nivel national ar fi trebuit să fie deschie 750 de centre de vaccinare.
Trecem în fiecare zi pe lângă locurile în care îşi petrecea timpul cel mai mare poet al României.
Stresul şi oboseala provocate de pandemie au lăsat urme! Aşa că esteticienii au mai mult de lucru în această perioadă.
Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii clujeni după ce ar fi obligat o fată de 15 ani să urce în maşina lor pe o stradă din centrul oraşului.
O persoană a ajuns la spital, iar alte 38 au fost evacuate, după ce în blocul în care locuiau a avut loc o explozie puternică.
Telemunca, devenită obligatorie în pandemie, va reprezenta o normalitate în viitor.
2020, care va ramâne în istorie drept anul pandemiei, a fost şi unul al recordurilor de căutări online.
Odată cu debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare şi anunţul reluării cursurilor de pe 8 februarie, apare o nouă dezbatere.
Categoria de oameni pentru care virusul a avut cele mai devastatoare efecte, a inceput astăzi să fie în sfîrsit vaccinată.
Autorităţile de la malul mării sunt în alertă după ce s-a descoperit că două lebede găsite moarte, sufereau de gripă aviară.
Astăzi a început cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva virusului sars-cov 2.