Top zece licee din România
Colegiul Naţional din Iaşi este pe primul loc în top zece licee din ţară, cu cea mai mare medie la bacalaureat în sesiunea iunie 2021, înainte de contestaţii.
Colegiul Naţional din Iaşi este pe primul loc în top zece licee din ţară, cu cea mai mare medie la bacalaureat în sesiunea iunie 2021, înainte de contestaţii.
Protest al angajaţilor companiiilor de salubritate din Târgu Mureş şi Craiova după ce autorităţile locale au decisschimbarea firmelor care se ocupă de curăţenia oraşelor.
Tânăra în vârstă de 20 de ani din Baia Mare, strivită într-o staţie de autobuz de un tânăr care a scăpat maşina de sub control, s-a stins din viaţă pe patul de spital.
Este tragedie în lumea universitară! Preşedintele Senatului Universităţii de Agronomie Bucureşti a fost găsit mort chiar în biroul acestuia.
”Dacă te duci la mare complet dezbrăcat, e păcat şi o ruşine de neacceptat!” Este noua declaraţie controversată a Înalt preasfinţitului Teodosie.
O rupere de nori a creat, din nou, pagube însemnate în multe localităţi din ţară! În comuna bistriţeană Coşbuc, localnicii au rămas izolaţi în case după ce viitura a inundat străzile şi gospodăriile.
Inundaţii masive au făcut prăpăd pe litoralul rusesc al Mării Negre.
Explozia de la Petromidia în care un om a murit, iar 5 au fost răniţi aduce în prim-plan nemulţumiri mai vechi alesalariaţilor.
Un tramvai în care erau mai mulţi călători a lovit o autospeciala de transportat detinuţi.
Europa se îndreaptă cu paşi repezi spre valul patru al pandemiei de coronavirus.
Certificate verzi şi vaccinuri au apărut pe piaţa neagră din Italia! Acestea sunt tranzacţionate şi pe dark web şiTelegram.
Catalonia a anunţat azi o creştere de 7 ori a îmbolnăvirilor de covid faţă de acum două săptămâni.
Zeci de angajaţi ai Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare au protestat, astăzi , după ce ministrultransporturilor a anunţat că instituţia va fi desfiinţată, iar atribuţiile vor fi preluate de Inspectoratul General pentruSituaţii de Urgenţă.
Şapte din zece abosolvenţi de liceu au reuşit să ia Bac-ul.
Papa Francisc a fost supus cu succes operaţiei de colon pentru care a fost internat în spital.
Dacă e să ne uităm la datele statistice ale Uniunii Europene, pare că muncim mult: aproape 8 ore în fiecare zi, cinci zile în fiecare săptămână.
Ursul a dat nas în nas chiar cu Ministrul Mediului.
Clădirea din Miami care s-a transformat în mormânt pentru aproape 200 de oameni a fost pusă la pământ de autorităţile din statul american Florida.
Klaus Iohannis reia consultările pe tema România Educată.
Lucrările la calea ferată de pe Valea Mureşului, dintre Arad şi Simeria, sunt în plină desfăşurare.
Experţi de la Institut de Cercetare din Petroşani au fost trimişi la Petromidia, la locul exploziei! .
Un tânăr de 22 de ani a ajuns în arestul poliţiei după ce a fost prins în flagrant in timp ce abuza sexual un copil de 6 ani.
Baze sportive ale statului au ajuns în paragină la puţin timp după Revoluţie.