
Pandemie de petreceri
Şi ce dacă e pandemie şi legi care trebuie respectate? Petrecerea e sfântă, mai ales când ai de sărbătoritdragostea! Vedetele n-au ratat o sâmbătă seară în club, dănţuită mai ceva ca înainte de pandemie, chiar dacă restricţiile sunt scrise negru pe alb de autorităţi.

Când a fost sărbătorită prima dată Ziua Îndrăgostiţilor. Povestea Sfântului Valentin
Ziua Îndrăgostiţilor sau Ziua Sfântului Valentin, sărbătorită prima dată în anul 496, este acum marcată la nivel global pe 14 februarie.

Pregătiri de Valentine's Day
Dragostea nu ţine cont de pandemie şi nici de… buget! Hotelierii din toată ţara au pregătit pachete speciale pentru îndrăgostiţii care vor să aibă un weekend romantic.

Azi e ziua regelui Hagi, dar in fotbalul romanesc a aparut "noul Hagi". Are 18 ani, joaca la FCSB si e trimis sa joace direct la nationala mare. Despre cine e vorba va spune Florin Caruceru, la Focus Sport, la 19 fara trei minute.
.

Iaşi: Protest al susţinătorilor autostrăzii, în timpul manifestărilor de Ziua Unirii/ ”Opriţi şpăgile şi corupţia. Avem nevoie de A8” şi ”PSD + PNL = 13 ani de SF-uri mincinoase”, scrie pe bannerele manifestanţilor
Câteva zeci de ieşeni protestează la Iaşi, având bannere şi pancarte cu mesaje pro-autostradă, acţiunea desfăşurându-se în Piaţa Unirii, unde au avut loc manifestările oficiale dedicate Unirii Principatelor Române.

20 decembrie - Ziua internaţională a solidarităţii umane(ONU)
Ziua internaţională a solidarităţii umane, marcată în fiecare an la 20 decembrie, este dedicată sărbătoririi unităţii în diversitate şi, de asemenea, este o oportunitate de a reaminti guvernelor să-şi respecte angajamentele faţă de acordurile internaţionale, potrivit ONU

Ziua Internationala a Drepturilor Omului- prilej de reflexie asupra rolului fiecaruia in respectarea si protejarea acestora.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, joi, că Ziua Internaţională a Drepturilor Omului nu are doar o semnificaţie aniversară, ci este un prilej de reflecţie asupra rolului pe care fiecare cetăţean îl poate avea în respectarea şi protejarea drepturilor semenilor săi

MESAJELE POLITICIENILOR DE ZIUA NAŢIONALĂ
Şi anul acesta de Ziua Naţională politicienii români s-au întrecut în urări

PATRIOTISM PE SCENA TEATRULUI DIN PITEŞTI
Actorii Teatrului Alexandru Davila din Piteşti au ţinut să transmită românilor un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale

SĂRBĂTOARE FĂRĂ FAST
Măsurile de protecţie şi restricţiile impuse pe timp de pandemie au transformat total sărbătoarea Marii Uniri

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!
La mulţi ani, România! Sunt 102 ani de cand la Alba Iulia, români stiuţi si neştiuti, majoritatea ţărani obişnuiti cu munca si proaspat intorsi dintr-un război nenorocit, au decis că România trebuie să capete o noua formă

Nicuşor Dan, de Ziua Naţională: Respectul faţă de lege şi implicarea socială reprezintă, cred eu, patriotismul zilelor noastre
Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a transmis, marţi de Ziua Naţională, că „respectul faţă de lege şi implicarea socială reprezintă, cred eu, patriotismul zilelor noastre”