Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul de Ziua Mediului, că avem o ţară foarte frumoasă, dar în nenumărate locuri plină de deşeuri. Ecosistemele din România sunt sub presiune mare din cauza deşeurilor pe care le găsim mult prea des în natură, iar remedierea acestei probleme stă în mâinile fiecăruia dintre noi - atât a statului, cât şi a omului de rând.
„Avem o ţară foarte frumoasă, dar în nenumărate locuri plină de deşeuri. Ecosistemele din România sunt sub presiune mare din cauza deşeurilor pe care le găsim mult prea des în natură. Sunt ambalaje lăsate în parcuri, peturi aruncate în şanţuri în drum spre staţiunile montane, materiale de construcţie lăsate pe câmpuri, piese de mobilier abandonate la margine de drumuri. Autorităţile trebuie să pună la dispoziţie sisteme şi insule de colectare selectivă a deşeurilor uşor accesibile cetăţenilor, iar cetăţenii să conştientizeze cât de important este să facă efortul de a preda deşeurile în locurile amenajate. De asemenea, autorităţile trebuie să rezolve rapid situaţia gropilor neconforme şi ilegale de gunoi şi să creeze un cadru legislativ şi infrastructural pentru a capta deşeurile în economia circulară. Nu putem da timpul înapoi pentru a stopa degradarea ecosistemelor, dar ne putem schimba chiar de astăzi comportamentul pentru a restaura ecosistemele. Să acceptăm rolul fundamental pe care îl joacă ecosistemele în viaţa noastră şi să ne raportăm cu mai multă grijă la mediul înconjurător! Să protejăm natura, să aruncăm deşeurile doar în spaţiile destinate colectării, să optăm, ori de câte ori avem oportunitatea, pentru mobilitatea nepoluantă, să facem oraşele în care locuim mai verzi! Împreună putem fi generaţia care protejează şi reface ecosistemele”, afirmă preşedintele în mesajul de Ziua Mondială a mediului.