Sanctuarul din Zărneşti, salvarea urşilor
130 de urşi, aflaţi până de curând într-un real pericol, maltrataţi, chinuiţi, ţinuţi în condiţii inumane duc acum o viaţănormală în sanctuarul de la Zărneşti.
Masha, o ursoaică din Ucraina, va ajunge la Sanctuarul de la Zărneşti; preluarea ei a fost întârziată de război
Ursoaica Masha, care timp de aproape 20 de ani a trăit într-un circ din Ucraina, a ajuns, luni dimineaţa, în România şi până la sfârşitul zilei va fi primită la Sanctuarul Libearty de la Zărneşti, administrat de Asociaţia Milioane de Prieteni (AMP).
Sanctuarul de la Zărneşti, inclus în top 100 mondial
Sanctuarul de urşi bruni de la Zărneşti este unul dintre cele mai bune din lume! Confirmarea a venit după ce rezervaţia a fost inclusă în top 100 de către catalogul Global Grasshopper.
Poveştile urşilor de la Sanctuarul Zărneşti: „Erau cât două pisicuţe, aveau 1,5 kg şi au plâns luni de zile după mamă”
Peste 100 de urşi salvaţi de o asociaţie a iubitorilor de animale trăiesc acum la Sanctuarul din Zărneşti.
A explodat un depozit cu 600 de kilograme de artificii
Un tânăr de 29 de ani a murit, iar alte două persoane s-au intoxicat cu fum, după explozia devastatoare care a avut loc aseară la un depozit de artificii din Zărneşti.
În natură, după 38 de ani pe ciment
O ursoaica de 38 de ani şi doi pui de urs de la gradina zoologica din Rădăuţi au primit şansa să trăiască puţin maiaproape de mediul lor natural.
Urşii care încă luptă cu rănile trecutului
După zeci de ani în care au fost chinuiţi la circuri, terase, restaurante sau grădini zoologice, peste 100 de urşi au fost salvaţi şi au ajuns la sanctuarul Libearty de la Zărneşti.
Urşi traumatizaţi la ZOO
Ursoaica Ina se numără printre cei peste 100 de urşi salvaţi din grădinile zoologice, de la circuri, terase de restaurante sau locuri care nu ofereau condiţii de trai decent! După mai bine de 20 de ani încă încearcă să treacă peste traumele trăite în asemenea locuri improprii.