PSD depune astăzi la Camera Deputaţilor moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”
Moţiunea a fost anunţată luni, după şedinţa conducerii PSD, iar marţi au avut loc dezbateri cu asociaţiile medicilor, cu asociaţiile pacienţilor şi cu reprezentanţii sindicatelor, miercuri urmând să fie depusă la Camera Deputaţilor iar săptămâna viitoare va intra în dezbatere.
PSD, moţiune împotriva lui Voiculescu
PP Partidul Social Democrat va depune o moţine simplă împotriva ministrului Sănătăţii.
Voiculescu, despre spitalele din Sectorul 1: Nu are nicio legătură administrarea pe hârtie cu cine poate să finanţeze / Firea vorbeşte despre ”ditamai ministrul Sănătăţii” şi ”amica sa inconştientă Clotilde” care a lăsat 4 spitale fără finanţare
Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat sâmbătă, în cazul scandalului legat de cele 4 spitalele din Sectorul 1, că nu are nicio legătură administrarea unităţilor spitaliceşti cu cine poate să le finanţeze şi a precizat că banii pot veni de la sectoare sau de la Consiliul Gen.
Premierul Florin Cîţu nu este de acord cu schimbarea modului în care se calculează rata de incidenţă. Noi săgeţi către Vlad Voiculescu
Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că nu este de acord să fie schimbat modul de calcul al ratei de incidenţă, aşa cum vrea Ministerul Sănătăţii, dacă nu sunt argumente ştiinţifice pentru a face această modificare, în condiţiile în care cifrele de acum arată o gestionare .
Voiculescu: Am avut o întâlnire cu directorul regional al OMS şi i-am cerut ajutorul pentru acea echipă de specialişti pentru coordonarea de proiecte de spitale noi, dar şi pentru investiţii în spitalele vechi/ Precizările Ministerului Sănătăţii
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că a avut o întâlnire cu directorul regional al OMS Hans Kluge şi i-a cerut ajutorul pentru ca o echipa de specialişti să sprijine coordonarea proiectelor de spitale noi în România, dar şi investiţiile în spitalele vechi.
Protest PSD în Parlament. Deputaţii lui Ciolacu au venit cu pancarte pe care scrie „Demisia Voiculescu”. PSD depune moţiune simplă
În prima zi a sesiunii parlamentare din acest an, deputaţii PSD au venit în Parlament pregătiţi de protest.
Strada cere demisia lui Voiculescu
Tragedia de la Balş a stârnit revoltă şi a provocat proteste de stradă.
Voiculescu spune că şi-ar lăsa copilul la şcoală dacă ar fi părinte, însă cu respectarea măsurilor sanitare
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că, în cazul în care ar fi părinte, şi-ar lăsa copilul să meargă la şcoală, însă "s-ar uita" la criteriile de distanţare socială şi la respectarea celorlalte măsuri impuse în contextul pandemiei cu noul coronavirus.
Infrastructura spitalicească este o ruşine! Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a făcut declaraţii dure ale unei realităţi crunte, în exclusivitate la Prima TV, la Insider Politic.
Primul invitat al emisiunii Insider Politic, astăzi de la orele 11, pe Prima TV, a fost Vlad Voiculescu.
Incendiul de la „Balş”. Ce spune ministrul Vlad Voiculescu despre o eventuală demisie
Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, le-a răspuns, sâmbătă seara, într-o conferinţă de presă, celor care îi cer demisia în urma incendiului de la Institutul „Matei Balş”, soldat cu şase morţi, subliniind că trebuie stabilite „responsabilităţile şi responsabilii” în ac.
Gheorghiţă răspunde acuzaţiilor lui Voiculescu: Nu aruncăm doze. Nu putem să aruncăm doze doar pentru că persoanele nu sunt pe liste
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, a asigurat, la Digi24, că dozele de vaccin nu se aruncă.