
Gest impresionant de umanitate. Un veteran de război în vârstă de 85 de ani şi-a cedat vaccinul unei tinere cu cancer
Un veteran de război din Calabria, Italia, în vârstă de 85 de ani, şi-a cedat vaccinul anti-COVID-19 unei tinere de 23 de ani care suferă de cancer.

Brazilia: petreceri sparte de poliţişti
Doi şoferi ai unui autocar cu români au fost arestaţi de către autorităţile franceze, după ce au încercat să treacă din Spania în Franţa cu teste PCR negative false.

Erori în actele unui centru de vaccinare din Timişoara. Adulţii au fost trecuţi la categoria copii
Mai multe erori au fost descoperite în documentele unui centru de vaccinare din Timişoara.

România ar putea administra al 4-lea tip de vaccin
De la jumătatea lunii aprilie românii s-ar putea vaccina cu al 4-lea tip de ser pentru Covid-19.

Informaţii oficiale. Cum procedăm dacă suntem programaţi la vaccinare, dar ne-am infectat sau am intrat în izolare
Persoanele care se infectează cu coronavirus în timp ce sunt programate la vaccin sau după ce au fost vaccinate deja cu o doză pot să îşi păstreze schema de vaccinare existentă, însă trebuie să îndeplinească paşi adiţionali.

Ministerul Sănătăţii: Ne aşteptăm ca vaccinarea cu Johnson & Johnson să înceapă la jumătatea lunii aprilie
Ministerul Sănătăţii arată că, în România vaccinarea cu Johnson & Johnson ar putea să înceapă la jumătatea lunii aprilie.

EMA a autorizat stocarea vaccinului Pfizer la temperaturi de congelator
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat vineri depozitarea vaccinului împotriva Covid-19 produs de Pfizer/BioNTech la temperaturi de congelator, adică mai mari decât cele autorizate până în acest moment, ceea ce va facilita distribuţia acestuia, transmite Agerpres.

Cîţu, apel către români să se înscrie pe listele de aşteptare pentru vaccinare: Sper să nu ajungem să avem doze nefolosite
Premierul Florin Cîţu a făcut vineri seară un apel către români să se înscrie pe listele de aşteptare pentru vaccinare, în condiţiile în care în prima săptămână din luna aprilie vor putea fi vaccinate 100.

Paşaportul de vaccinare, în Iulie
Paşaportul de vaccinare, cu ajutorul căruia europenii ar putea circula în vacanţe sau pentru diferite alte scopuri, nu va exista mai devreme de luna iulie, susţin surse de la Bruxelles.

UE grăbeşte autorizarea variantelor îmbunătăţite de vaccinuri împotriva noilor tulpini
După ce a fost acuzată de lentoare în gestionarea pandemiei de coronavirus, UE grăbeşte autorizarea variantelor îmbunătăţite de vaccinuri împotriva noilor tulpini.

De ce nu va fi posibilă vaccinarea repetată cu serul rusesc Sputnik V
Natalia Pşenicinaia, directoarea adjunctă a Institutului de cercetări ştiinţifice în domeniul epidemiologiei, din cadrul agenţiei ruse de stat Rospotrebnadzor, a spus că vaccinul Sputnik V asigură „un nivel înalt de anticorpi” pentru o durată „destul de îndelungată”, dar creeaz.