Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat vineri depozitarea vaccinului împotriva Covid-19 produs de Pfizer/BioNTech la temperaturi de congelator, adică mai mari decât cele autorizate până în acest moment, ceea ce va facilita distribuţia acestuia, transmite Agerpres.
EMA a indicat într-un comunicat că „a emis un aviz pozitiv pentru a permite transportul şi stocarea flacoanelor cu acest vaccin la temperaturi cuprinse între -25 şi -15 °C (adică temperatura standard din congelatoarele farmaceutice) pentru o perioadă unică de doua săptămâni”.
„Aceasta este o alternativă la depozitarea pe termen lung a flacoanelor la o temperatură cuprinsă între -90 şi -60 ° C în congelatoare speciale”, a adăugat agenţia.
„Acest lucru ar trebui să faciliteze desfăşurarea şi distribuţia rapidă a vaccinului în UE, prin reducerea necesităţii unor condiţii de depozitare frigorifică la temperaturi foarte scăzute pe tot parcursul lanţului de aprovizionare”, a explicat EMA.
EMA urmează astfel paşii Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, care în februarie a autorizat depozitarea la temperatura congelatorului a vaccinului împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech.