Premierul va avea, la Bruxelles, întrevederi cu preşedinţii Consiliului European şi CE şi cu secretarul general al NATO
Prim-ministrul Nicolae Ciucă efectuează luni şi marţi o vizită la Bruxelles, pentru o serie de întrevederi cu înalţi oficiali ai instituţiilor europene şi NATO.
Marian Neacşu numit în funcţia de secretar general al Guvernului
Marian Neacşu a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, publicată marţi în Monitorul Oficial.
Grindeanu spune că partidul care are premierul nu poate avea şi Ministerul de Finanţe, şi secretarul general al guvernului
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat luni că o condiţie care nu poate fi negociată în alcătuirea unui eventual guvern cu PNL este aceea că partidul care are premierul nu poate avea atât Ministerul de Finanţe, cât şi secretarul general al guvernului.
Secretarul general al Primăriei Deva, soţul acesteia şi un om de afaceri, arestaţi preventiv
Laura Sârbu, secretar general al Primăriei municipiului Deva, soţul acesteia, angajat în cadrul Biroului Investitori Relaţii Externe, şi administratorul unei societăţi comerciale au fost arestaţi preventiv joi de Tribunalul Alba, la propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).