Secretarul general al Primăriei Deva, soţul acesteia şi un om de afaceri, arestaţi preventiv

Secretarul general al Primăriei Deva, soţul acesteia şi un om de afaceri, arestaţi preventiv
Stiri pe surse

Laura Sârbu, secretar general al Primăriei municipiului Deva, soţul acesteia, angajat în cadrul Biroului Investitori Relaţii Externe, şi administratorul unei societăţi comerciale au fost arestaţi preventiv joi de Tribunalul Alba, la propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

"Tribunalul Alba a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. A fost formulată contestaţie, care se va soluţiona de către Curtea de Apel Alba Iulia", a declarat, joi seara, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instanţei, Sorina Cristorian.

Laura Sârbu şi soţul acesteia sunt acuzaţi de DNA că ar fi primit de la un om de afaceri suma de 40.000 lei pentru a-şi trafica influenţa asupra funcţionarilor din cadrul instituţiei pentru atribuirea unor contracte de lucrări.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de miercuri, a Laurei Sârbu, secretar general al Primăriei municipiului Deva, pentru trafic de influenţă în formă continuată, a lui Hadrian Sârbu, angajat în cadrul Biroului Investitori Relaţii Externe de la Primăria municipiului Deva, şi a administratorului unei societăţi comerciale, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada 2020 - 2021, Laura Sârbu, în calitatea menţionată, beneficiind şi de ajutorul soţului ei, Hadrian Sârbu, ar fi primit de la un om de afaceri suma de 40.000 lei şi ar fi pretins de la acesta suma de 7.000 euro pentru a-şi trafica influenţa pe care a pretins că o are asupra funcţionarilor din cadrul Primăriei.

Concret, spun anchetatorii, banii respectivi ar fi fost primiţi şi pretinşi pentru traficarea influenţei în scopul atribuirii către societatea omului de afaceri a unor contracte de lucrări în cadrul proiectelor derulate de Primăria municipiului Deva şi pentru a asigura obţinerea de către acesta a documentaţiei necesare construirii unei hale de producţie.

"Influenţa s-a dovedit a fi una reală, deoarece la data de 5 august 2020 omul de afaceri a încheiat cu Primăria municipiului Deva un contract ce avea ca obiect efectuarea unor reparaţii curente la 'Adăpostul de urgenţă pe timp de noapte' (aflat în subordinea Direcţiei de asistenţă socială Deva). Ca urmare a înţelegerii iniţiale, omul de afaceri, prin intermediul societăţii administrate de cel de-al treilea inculpat, ar fi remis secretarului general al Primăriei municipiului Deva suma totală de 40.000 lei", se precizează în comunicat.

DNA informează că în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt