Specialist: Preţurile la energie vor creşte continuu
România ar putea intra, de anul viitor, într-o sărăcie energetică acută.
Banca Mondială: Aprovizionarea cu alimente şi preţurile, puternic afectate de războiul Rusiei cu Ucraina. Populaţia săracă va suferi cel mai mult
Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a discutat cu administratorul Agenţiei Americane de Ajutor Internaţional (USAID), Samantha Power, despre probleme urgente ale momentului şi a apreciat că invazia rusă a Ucrainei agravează problemele legate de aprovizionarea cu alimente şi preţu.
A doua casă pentru refugiaţi
Pentru mii de ucrainieni, centrele de refugiaţi din România au devenit a doua casă.
Asociaţia Energia Inteligentă: Jumătate dintre români sunt în sărăcie energetică, iar facturile continuă să crească
Criza facturilor a adus 10 milioane de români în sărăcie energetică, iar măsurile propuse de la 1 aprilie 2022 vor aduce facturi şi mai mari, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), remis, luni, AGERPRES.
S-a rezolvat misterul! Românii sunt săraci dintr-o eroare materială!
În sfârşit, s-a aflat cum se face că economia României este „tigrul Europei”, dar românii sunt din ce în ce mai săraci! Şi, nu! Chipurile, nu e vina guvernanţilor sau a politicienilor de orice fel, ci e vorba de o simplă „eroare materială”, pentru care, cel mult, poţi să tragi.
S-a aruncat de la etajul 20
Un bărbat s-a aruncat de la etajul 20 al unui hotel din centrul Capitalei.
Românii, trimişi de sărăcie la amanet
Nevoia îi impinge pe mulţi români să treacă pragul caselor de amanet.
Viaţa lor se poate schimba
În România există mii de copii pentru care viitorul este sumbru! Sunt copii proveniţi din comunităţile sărace şidefavorizate ale ţării, acolo unde accesul la educaţie se face mult mai greu…sau deloc.
Budăi: Până în 15 se închide tot ceea ce înseamnă plata pensiilor / Pensiile sunt foarte mici / România şi-a permis să se angajeze în faţa Comisiei Europene la un impact de doar 9,4 la sută din PIB, condamnându-ne pe multe generaţii de seniori la sărăcie
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că, până în data de 15 ianuarie, ”se închide” plata pensiilor de către lucrătorii poştali.
Unii n-au ce mânca, alţii aruncă
Sărbătorile de anul acesta nu înseamnă pentru toţi românii mese îmbelşugate.
Prea săraci pentru un Crăciun îmbelşugat
Nu suntem o ţară atât de bogată pe cât ne lăudăm şi nici toţi românii nu o duc bine, în ciuda progresului din ultimii ani.
Prea săraci pentru un Crăciun îmbelşugat
Nu suntem o ţară atât de bogată pe cât ne lăudăm şi nici toţi românii nu o duc bine, în ciuda progresului din ultimii ani.