Cum arată harta salariilor din România. Unde se câştigă cel mai bine şi unde sunt salarii de mizerie
În 2021, salariul mediu net lunar la nivel naţional a crescut, în medie, cu 14%, de la 3.
Profesorii cer majorările salariale restante
Profesorii au iesit astăzi în stradă! Trei sindicate din învăţământ, care reprezintă peste 300 de mii de angajaţi, auprotestat în faţa Palatului Victoria si au cerut Guvernului să respecte legea! Mai exact, să le dea majorarea salarială stabilită în 2017, şi care trebuia să intre.
Sindicaliştii din Educaţie solicită majorarea salariilor potrivit Legii salarizării
Un număr de aproximativ 100 de angajaţi din învăţământ participă, joi, la un miting în Piaţa Victoriei, solicitând Guvernului majorarea salariilor angajaţilor din educaţie potrivit Legii salarizării.
Aleşii scumpi ai neamului
Peste 1 milion 500 de mii de romani trăiesc din salariu minim pe economie.
Noile măsuri economice de la 1 ianuarie. Cresc salariul minim, pensiile şi alocaţiile, dar electricitatea şi carburanţii se scumpesc
Anul viitor aduce românilor o creştere a salariului minim, a punctului de pensie şi a alocaţiilor pentru copii, însă electricitatea în regim de serviciu universal şi carburanţii se scumpesc începând cu 1 ianuarie 2022.
România 2021: Cele mai mici salarii din Europa
Avem cei mai mulţi copii care se culcă flămânzi, cei mai mulţi bolnavi care n-au bani de medicamente şi cei mai prost plătiţi angajaţi din Europa.
Pluguşorul suferinţei la Guvern, Parlament şi la Cotroceni
Plugusorul suferinţei a răsunat astăzi la Palatul Victoria, la Parlament şi la Palatul Cotroceni.
Protest la spitalul judeţean Tulcea
Peste 200 de angajaţi ai Spitalului Judeţean Tulcea şi-au întrerupt astăzi activitatea şi au protestat în faţa instituţiei.
Şoferi de troleibuze, protest spontan
Protest spontan în această dimineaţă la Societatea de Transport din Timişoara.
Circulaţie oprită în 54 de gări
O grevă spontană a angajaţilor feroviari a declanşat haos în România! Circulaţia trenurilor din toată ţara a fost afectată.
Ordonanţa „trenuleţ” a fost adoptată. Cresc salariile profesorilor şi ale unora dintre angajaţii din sănătate
Guvernul a modificat, pe ultima sută de metri, ordonanţa „trenuleţ” care stabileşte, printre altele, nivelul salariilor din sectorul bugetar şi al pensiilor pentru anul viitor.
A treia zi de proteste. Poliţiştii, la poarta partidelor
Salariile la stat, sporurile şi indemnizaţiile demnitarilor îngheaţă de anul viitor.