Angajaţii Petromidia, protest pentru salarii mai mari

Angajaţii Petromidia, protest pentru salarii mai mari

Protest spontan la rafinăria Petromidia Năvodari. Sute de oameni care au ieşit din schimbul de noapte s-au adunat pe platoul din faţa Administraţiei. Ei sunt nemulţumiţi că cei din conducere refuză negocierile cu sindicatul, care a cerut majorarea salariilor. După o zi de negocieri, rafinăria a cedat în faţa sindicaliştilor şi a convenit creşterea cu 1.500 de lei de la 1 martie.

Protestatarii au ieşit în faţa sediului rafinăriei Rompetrol din Năvodari după ce, chiar în timpul nopţii, au aflat că administraţia refuză continuarea negocierilor cu sindicatul. Conducerea ar fi transmis că amână negocierile până la primăvară, decizie care i-a revoltat pe oameni. Rând pe rând, li s-au alăturat şi cei din schimbul de zi care ar fi trebuit sa intre la lucru.

Angajaţii vor ca salariile să le fie mărite acum, incepând cu luna decembrie, cer condiţii mai bune de muncă, dar şi încadrarea în grupa specială de muncă. Aşa ar putea ieşi mai devreme la pensie, după ani plini de riscuri petrecuţi în rafinărie.

Dupa cinci ore de protest, conducerea rafinariei a transmis sindicalistilor ca parte din revendicari li se aprobă. Totuşi, după ore întregi de protest, rafinăria a cedat în faţa sindicaliştilor şi a convenit creşterea cu 1.500 de lei de la 1 martie.

Angajaţii au reluat activitatea, mai ales că în rafinărie se munceşte la foc continuu şi fluxul nu poate fi întrerupt. Anul trecut, în iulie, la Petromidia a avut loc o explozie urmată de un incendiu violent. Un angajat a fost găsit mort şi alţi doi grav răniţi, iar pagubele au fost foarte mari.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt