Carnagiu pe şosea în judeţul Olt
Patru oameni au murit, iar alţi trei au fost grav răniţi într-un accident cumplit, în judeţul Olt.
Un mort şi cinci răniţi în Vaslui
O persoană a murit şi alte cinci au fost grav rănite după ce două maşini s-au lovit frontal într-un sat din Vaslui.
Demolat înainte de inaugurare
O nouă lucrare de infrastructură de pe Centura Bucureştiului îi uimeşte pe români.
Poliţist salvat de mascaţi
Scene ca-n filme pe o stradă din Slobozia! Un agent de poliţie a fost lovit de mai mulţi bărbaţi, în timp ce încerca să legitimeze o şoferiţă.
Reguli noi pentru examenul auto
Codul rutier ar putea suferi noi modificări.
Pod rutier prăbuşit, şoferi prinşi sub dărâmături
Eveniment tragic în judeţul Neamţ! Podul de la Luţca, de peste Siret, s-a prăbuşit în timp ce două maşini îl traversau .
IGPR intenţionează să cumpere cel puţin 300 de autospeciale pentru monitorizarea traficului rutier
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SICAP licitaţie pentru achiziţionarea a cel puţin 300 de autospeciale în cadrul proiectului "Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie", finanţat din fonduri europe.
DECIZIE Codul rutier, modificare: Limita maximă de viteză, majorată pe anumite drumuri
Limita maximă de viteză admisă pentru drumurile expres va fi majorată până la 120 km/h, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al Cemerei Deputaţilor.