Vaccinare la chiuvetă. Cum răspunde acuzaţiilor medicul din Dâmboviţa care ar fi vaccinat doar pe hârtie mai mulţi fotbalişti
O anchetă de proporţii a fost pornită în Dâmboviţa, în urma unor informaţii potrivit cărora mai mulţi fotbalişti ai unei echipe de liga a treia, din Pucioasa, ar fi fost vaccinaţi doar pe hârtie de medicul de familie, primind, astfel, certificate false de vaccinare.
Spania a vaccinat 70% din populaţie cu două doze de vaccin împotriva COVID-19
Spania a anunţat miercuri că a vaccinat 70% din populaţie cu două doze de vaccin pentru Covid-19, îndeplinind obiectivul stabilit de guvern pentru luna august, în timp ce rata de incidenţă continuă tendinţa descendentă din ultima lună, după o creştere puternică, transmite Reuters.
Cuba nu îşi va redeschide şcolile înainte de vaccinarea tuturor copiilor de peste trei ani
Cuba nu îşi va redeschide şcolile până când toţi copiii din ţară cu vârste de peste trei ani nu vor fi vaccinaţi împotriva noului coronavirus, a anunţat ministrul cubanez al Educaţiei, Ena Elsa Velazquez, informează AFP.
Franţa a lansat campania de vaccinare împotriva COVID cu a treia doză
Franţa a lansat miercuri campania de vaccinare împotriva COVID-19 cu a treia doză.
Opoziţia faţă de vaccinare, în scădere în SUA, însă 1 din 5 americani continuă să se opună
Opoziţia faţă de vaccinarea anti-COVID-19 înregistrează o tendinţă descendentă în SUA, însă o minoritate vocală anti-vaccinare se menţine, arată un nou sondaj de opinie, informează miercuri dpa.
Valul 4 devine mai agresiv
Peste un miliard de lei.
Părinţii decid dacă elevii se vaccinează
Părinţii vor decide dacă sunt de acord sau nu cu vaccinarea copiilor.
Recompense pentru vaccinaţi
Cine se vaccinează, de acum înainte, cu schema completă pentru Covid-19, va fi recompensat! Guvernul pregăteşte tichete de masă în valoare de o sută de lei.
Primul deces în urma vaccinării cu Pfizer
Noua Zeelandă a raportat primul deces în urma vaccinării cu serul Pfizer-BioNTech.
Proteste împotriva certificatului digital
Francezii continuă protestele la adresa certificatului digital! Este deja a două lună în care sute de mii de oameni ies pe străzile Parisului dar şi a altor oraşe pentru a-şi cere drepturile .
Peste 7000 de oameni au protestat în Grecia împotriva vaccinării obligatorii a angajaţilor din sistemul sanitar
Aproximativ 7.
Noi reguli de călătorie în Italia
Dacă aveţi în plan să călătoriţi în Italia trebuie să ştiţi că de la 1 septembrie vor intra în vigoare noi masuri guvernate de Green Pass.