
Nicolae Ciucă l-a primit la Palatul Victoria pe ministrul Apărării Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi
Nicolae Ciucă l-a primit marţi, la Palatul Victoria, pe ministrul Apărării Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi.

Am reiterat preşedintei Maia Sandu angajamentul României de a sprijini integrarea Republicii Moldova în UE
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care se află luni în vizită oficială la Chişinău, a avut întâlniri cu preşedintele şi cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu şi, respectiv, Natalia Gavriliţa.

Preşedinta Maia Sandu declară că Republica Moldova nu doreşte o ''scurtătură'' spre UE
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat vineri că ţara sa nu urmăreşte să adere la Uniunea Europeană pe "scurtătură", transmite Reuters.
Şase companii din R. Moldova vor fi sancţionate pentru înţelegerile de cartel de pe piaţa carburanţilor
Preşedintele Consiliului Concurenţei spune că entitatea de monitorizare a corectitudinii preţurilor va emite în scurt timp o decizie privind sancţionarea companiilor de pe piaţa petrolieră care în urma unei înţelegeri de cartel au favorizat majorarea concomitentă a preţurilor.

Rep. Moldova. Instrumentarea cauzelor penale va avea loc în lipsa persoanei dacă aceasta se eschivează
Ministerul Justiţiei din R.

Votul pe Internet se va regăsi în noul Cod Electoral al R. Moldova
Moldovenii care nu vor putea ajunge la secţiile de votare în ziua alegerilor vor avea o alternativă – să voteze prin internet.

Cum explică membrii juriului Eurovision din Republica Moldova faptul că nu au acordat niciun punct lui WRS, reprezentantul României
Membrii juriului Eurovision din Republica Moldova au vorbit despre votul acordat lui WRS, reprezentantul României la Eurovision.

Ucraina a câştigat Eurovision 2022
Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, a câştigat Eurovision 2022 cu piesa "Stefania", în urma finalei ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Sala Pala Olimpico din Torino.

Republica Moldova a transmis a doua parte a chestionarului de aderare la UE
Premierul moldovean Natalia Gavriliţa a transmis joi reprezentanţilor Uniunii Europene cea de-a doua parte completată a chestionarului Comisiei Europene privind aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii de inaugurare a sediului nou al Delegaţiei UE în Republica Moldova, informe.

Maia Sandu îşi anulează toate evenimentele programate pentru 9 mai, inclusiv întâlnirea cu Guterres
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va putea participa, din motive de sănătate, la evenimentele publice planificate pentru luni, 9 mai, a anunţat Direcţia informare şi comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova într-un comunicat de presă transmis AGE.

Maia Sandu: Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuţi, vom onora veteranii şi vom vorbi despre pace
Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuţi în război, vom onora veteranii şi vom vorbi despre pace, a declarat duminică preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj transmis în ajunul zilei de 9 mai, când în Republica Moldova sunt sărbătorite "Ziua Victoriei şi a comemorăr.

Secretarul general al ONU se va afla de 9 mai în Republica Moldova
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va merge luni, 9 mai, în Republica Moldova unde intenţionează să se întâlnească cu refugiaţi din Ucraina, transmite dpa, preluată de Agerpres.