Profit.ro: Transelectrica negociază construirea unei linii electrice vitale pentru ambele maluri ale Prutului, dar şi pentru transportul spre Ardeal al energiei verzi din Dobrogea

Profit.ro: Transelectrica negociază construirea unei linii electrice vitale pentru ambele maluri ale Prutului, dar şi pentru transportul spre Ardeal al energiei verzi din Dobrogea

Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic naţional, negociază contractarea lucrărilor de construire a unei linii electrice vitale atât pentru securitatea energetică a României, cât şi pentru cea a Republicii Moldova, pentru care are asigurată finanţare nerambursabilă europeană, prin Fondul de Modernizare, operaţiune anunţată de Profit.ro.

Este vorba de linia electrică aeriană (LEA) de 400 kV simplu circuit Gădălin-Suceava.

Traseul proiectat al liniei are o lungime totală de circa 260 kilometri şi străbate teritoriile judeţelor Cluj, Bistriţa Năsăud şi Suceava, pe ariile a 40 de localităţi.

Valoarea totală a lucrărilor de construcţii-montaj este estimată la 689,5 milioane lei plus TVA. Întreg proiectul este prognozat să coste 1,34 miliarde lei plus TVA.

Transelectrica a primit o singură ofertă la procedura de achiziţie, de la consorţiul condus de Electromontaj, companie controlată indirect de familia omului de afaceri Dragoş Bîlteanu, fost preşedinte al SIF Banat-Crişana, şi din care mai fac parte societăţile ELM Electromontaj Cluj (ofertant) şi Emfor (subcontractant), care fac parte din acelaşi grup.  

Operatorul de transport şi sistem are asigurată o finanţare europeană nerambursabilă de peste 492 milioane lei pentru LEA Gădălin-Suceava, prin Fondul de Modernizare, alimentat cu încasări din vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate celor mai sărace state membre ale UE.

Contractul scos la licitaţie va avea o durată de 69 de luni, din care 3 luni proiectarea, 18 luni obţinerea avizelor şi autorizaţiilor legale şi 48 de luni execuţia lucrărilor.

În Planul pe 10 ani de dezvoltare a reţelei electrice de transport al Transelectrica se menţionează că proiectul este necesar prin prisma numeroaselor solicitări de racordare de parcuri eoliene din zona Moldovei, precum şi ca urmare a faptului că zona este tranzitată de energia regenerabilă şi nucleară care vine Dobrogea în cantităţi mari şi trebuie evacuată spre vest, unde este deficit de producţie.

LEA 400 kV Suceava-Gădălin contribuie şi la creşterea capacităţii de transfer pe graniţa cu Republica Moldova″, se mai spune în documentul citat.

Translectrica a finalizat în 2018 modernizarea staţiei de transformare 400/220/110/20 kV Suceava, nod-cheie al reţelei electrice de transport ce face legătura între provinciile istorice ale ţării.

Modernizarea staţiei a creat premisele închiderii inelului de 400 kV între Moldova şi Ardeal, prin construirea LEA 400 kV Suceava-Gădălin, precum şi ale dezvoltării proiectului LEA 400 kV Suceava-Bălţi, parte din planul de interconectare a sistemelor energetice din România şi Republica Moldova.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt