
Mai mult ca sigur PSD va face azi un CPN, în care va decide cine va fi propunerea de premier
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că mai mult ca sigur social-democraţii vor avea o şedinţă a Consiliului Politic Naţional, în care se va decide pe cine propun prim-ministru, precizând că va solicita în negocierile cu PNL şi UDMR ca prima rotaţie de premieri să apa.

Varianta rotativei nu a fost trecută prin forul statutar al PNL; trebuie discutată şi cu preşedintele
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că varianta rotativei premierilor la guvernare între social-democraţi şi liberali nu a fost trecută prin forurile statuare ale PNL, iar subiectul ar trebui discutat şi cu preşedintele Klaus Iohannis, dar, în cazul în care această idee se pu.

Absenţa lui Xi Jinping de la COP26 este o mare greşeală. La fel şi în cazul lui Vladimir Putin
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat, marţi seară, în cadrul unei conferinţe de presă la summitul COP26 de la Glasgow, că absenţa liderului Chinei, Xi Jinping, de la Conferinţa ONU privind schimbările climatice este „o mare greşeală”.

Grindeanu a ajuns preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor pe mâna USR
Sorin Grindeanu a ajuns preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor pe mâna USR, susţine deputatul liberal Florin Roman.

Moşteanu: USR o susţine pe Cristina Prună pentru funcţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor
USR o susţine pe Cristina Prună, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a prelua şefia interimară a forului legislativ, a anunţat, marţi, liderul deputaţilor partidului, Ionuţ Moşteanu.

Secretarul Trezoreriei SUA: Joe Biden va anunţa în curând noul preşedinte al Rezervei Federale a SUA
Preşedintele Joe Biden ar trebui să aleagă o persoană ''experimentată şi credibilă'' la conducerea Rezervei Federale a SUA (Fed) pentru reasigurarea pieţelor financiare şi, în timp ce actualul preşedinte Jerome Powell este potrivit pentru acest post, există şi alţi candidaţi, a decla.

Preşedintele Biden, testat negativ la coronavirus duminică, înaintea COP26 (purtătoare de cuvânt a Casei Albe)
Preşedintele american Joe Biden a fost testat negativ la coronavirus duminică, le-a declarat luni o purtătoare de cuvânt a Casei Albe reporterilor aflaţi la bordul avionului Air Force One, transmite Reuters.

Ludovic Orban, despre Klaus Iohannis: „A luat-o complet razna, cred că nu îşi termină mandatul”
Ludovic Orban îl atacă dur pe preşedintele Klaus Iohannis.

Ion Vasile - numit în funcţia de preşedinte al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale
Ion Vasile a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, printr-o decizie a premierului interimar Florin Cîţu publicată, miercuri, în Monitorul Oficial.

Preşedinte acuzat de crime împotriva umanităţii
Antivaccinist convins, preşedintele brazilian Jair Bolsonaro se confruntă cu acuzaţii fără precedent.

Preşedintele Iohannis efectuează o vizită de stat în Egipt
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, miercuri, o vizită de stat în Republica Arabă Egipt, la invitaţia omologului său, Abdel Fattah El-Sisi, a informat Administraţia Prezidenţială.

Leonard Orban, fratele lui Ludovic Orban, a fost eliberat din funcţia de consilier al preşedintelui Klaus Iohannis pentru a se pensiona
Klaus Iohannis l-a eliberat, la cerere, din funcţia de consilier prezidenţial - Departamentul Afaceri Europene, pe Leonard Orban, fratele lui Ludovic Orban, începând cu 1 noiembrie, pentru a se pensiona.