Ministrul Bogdan Aurescu a discutat cu preşedintele Adunării Generale a ONU despre priorităţile actualei sesiuni
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, luni, în cadrul primei zile a segmentului la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), o întrevedere cu preşedintele Adunării Generale a ONU, Abdulla Shahid, ministrul Afacerilor Ex.
Cât cântăreşte o viaţă în lupta politică
Vieţile pacienţilor români au fost puse în pericol de lipsa de bani! Sistemul sanitar ajunsese la finalul verii în colaps financiar.
Cîţu: Vă spun despre mine că sunt cel mai bun antrenor al României, nu Rădoi. Dar după meci îmi dau seama că realitatea e alta
Premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, în cadrul Consiliului Naţional al PNL care a avut loc cu o săptămâna înainte de Congresul unde va fi aleasă noua conducere a partidului, că „întotdeaun vor fi cârcotaşi” şi că poate spune despre el că este „cel mai bun antrenor la .
Ludovic Orban, întrebat dacă îşi doreşte căderea guvernului condus de Florin Cîţu: Eu îmi doresc soluţionarea cât mai rapidă a crizei
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, miercuri seară, că este rolul Parlamentului să învestească un guvern, iar blocarea unei moţiuni de cenzură este neconstituţională.
Leul - singura monedă din regiune care s-a depreciat în acest an. Criza politică trimite cursul la noi maxime istorice
Leul şi-a accelerat tendinţa de depreciere în ultima săptămână, pe fondul tensiunilor politice interne, şi s-a decuplat de la evoluţiile regionale.
Klaus Iohannis: „Vă garantez că vom găsi cele mai potrivite soluţii pentru a depăşi actuala criză politică”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România este „o ţară stabilă”, care nu va fi afectată de criza politică declanşată de ruptura dintre PNL şi USR PLUS.
Orban: Nu cred că această criză şi-o doresc românii şi trebuie încheiată cât mai repede
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat duminică, la Târgu Mureş, că actuala criză politică nu este dorită de români şi din acest motiv trebuie încheiată cât mai repede.
Ce trebuie să facă fermierii ca să primească subvenţiile APIA suplimentare
Odată cu intrarea în vigoare a noii Politici Agricole Comune (PAC), începând din 2023, o parte din subvenţiile APIA pe care fermierii le primesc vor fi acordate doar în anumite condiţii.
Război total în PNL. Ce acuzaţii îşi aduc cele două tabere şi cât de eficient a fost scutul făcut în jurul lui Cîţu
Echipa Cîţu acuză gruparea Orban că a scurs în presă informaţii despre problemele cu legea pe care le-ar fi avut premierul, în urmă cu două decenii, în SUA.
La 30 de ani de la proclamarea independenţei, Ucraina adoptă o strategie de politică externă. Care sunt cele şase priorităţi
Consiliul de Securitate şi Apărare Naţională de la Kiev a aprobat Strategia de politică externă a Ucrainei, şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba calificând evenimentul drept unul istoric.
Noua politică tarifară a STB, aplicată de la 1 august
STB SA şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) au semnat joi, 29 iulie, contractul de delegare de gestiune pentru serviciul de transport public de călători pe o perioadă de 10 ani, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Legea privind incriminarea traficului de substanţe dopante cu grad mare de risc, promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr.