Hotelurile, pustii de Paşte
Sinaia, cea mai populară destinaţie montană din România, este deja în scenariul roşu, iar valul trei al pandemiei face ravagii în toată ţara.
Fără bani pentru agropensiuni TURISM
Fără bani europeni pentru agropensiuni până în 2027! În această perioadă se conturează direcţiile în care se va dezvolta agricultura şi mediul rural românesc în următorii 7 ani.
Pensiuni goale de sărbători. Forfota de altădată, înlocuită de o tăcere apăsătoare. Teama de faliment a luat locul veseliei şi pregătirilor. ”După un an de stat în balcon, oamenii vor să vină, dar restricţiile i-au descurajat."
Primul Crăciun şi Primul Revelion în pandemie găsesc goale pensiunile din staţiunile cu tradiţie în petrecerile tradiţionale din perioada de iarnă
Puţini turişi la munte
Pensiunile din Muntii Apuseni se confruntă în această perioadă cu o situaţie ne mai întâlnită! Dacă până acum nu mai puteau face faţă solicitărilor, anul acesta, toate camerele sunt goale! Puţinii clienţi care mai sună, o fac doar ca să se intereseze de condiţiile de aici, fără
Trei pensiuni au ars la Moieciu. Intervenţia pompierilor, dificilă din cauza lipsei hidranţilor
Trei pensiuni din localitatea Moieciu de Sus, judeţul Braşov, au fost cuprinse de flăcări, sâmbătă seară, iar intervenţia pompierilor în cazul acestui incendiu s-a dovedit a fi foarte dificilă