Hotelurile, pustii de Paşte

Hotelurile, pustii de Paşte

Sinaia, cea mai populară destinaţie montană din România, este deja în scenariul roşu, iar valul trei al pandemiei face ravagii în toată ţara. Aşa că hotelierii şi proprietarii de pensiuni de pe Valea Prahovei nu au motive de optimism. Rezervările sunt puţine şi tot mai mulţi turişti iau în calcul anularea acestora.

În acest moment, Sinaia este în scenariul roşu după ce rata de infectare cu SARS-COV 2 a ajuns la aproape 4%. Chiar dacă măsurile impuse sunt stricte, hotelierii, grav afectaţi de pandemie în ultimul an, speră într-un miracol de Paşte. Pregătirile sunt în toi, chiar dacă rezervările sunt puţine.

Pentru a încuraja cât mai mulţi turişti să îşi facă rezervări hotelierii acceptă, de acum, inclusiv achitarea sejurului direct la recepţie, fără a mai plăti vreun avans.

Trei zile la Sinaia, într-un hotel de patru stele, costă între 795 lei şi 930 lei de persoană. În schimb, o cameră închiriată la o pensiune, nu costă mai mult de 140 de lei pe noapte. În ciuda preţurilor similare anilor trecuţi, turiştii se lasă aşteptaţi şi la Poiana Braşov . Chiar dacă pe pârtie zăpada este numai bună de ski restricţiile îi fac pe turişti să petreacă sărbătorile acasă.

Lucrurile stau însă complet diferit în Bucovina. Majoritatea pensiunilor sunt închiriate deja pentru sărbătoarea Paştelui catolic, iar patru nopţi de cazare costă chiar şi 1.600 de lei de persoană.

Cacica este cea mai căutată zonă în această perioadă.

Autorităţile au anunţat că restricţiile se vor relaxa în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când în biserici se va organiza slujba pentru sărbătorile pascale catolice. Astfel că oamenii vor putea circula până la ora 2 dimineaţa

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt