Şarpe uriaş fotografiat pe aleile unui parc
Panică pe Facebook după ce un internaut din Ploieşti a postat mai multe fotografii cu un şarpe uriaş pe aleile unui parc din oraş.
România renunţă la mască
Este oficial: România a renunţat la mască.
Copil de cinci ani agresat sexual în parc
O fată de doar 5 ani a fost agresată sexual într-un parc, chiar sub ochii mamei.
India, aproape de colaps. Crematoriile au rămas fără spaţiu iar cadavrele sunt incinerate în parcuri şi pe străzi
Situaţia sanitară din India este în continuare una devastatoare, ţara luptându-se cu un al doilea val de infectări cu coronavirus care a dus la niveluri record ale numărului de decese şi cazuri noi.
Piaţă volantă cu produse tradiţionale în parcul IOR
Sărbătoarea Floriilor reprezintă şi o ocazie pentru producătorii din toată ţară să-şi vândă produsele tradiţionale.
Un profesor universitar a făcut curăţenie în cel mai mare parc al Sucevei: „Mă plimbam şi era mizerie”
Profesorul universitar Mihai Dimian, de la Universitatea din Suceava, a strâns gunoaiele din Parcul Şipote, situat la poalele Cetăţii de Scaun a domnitorului Ştefan cel Mare.
Parc de distracţii, redeschis
Unul dintre cele mai cunoscute parcuri de distracţii din America s-a redeschis după o pauză de un an şi jumătate.
Sălile de fitness s-au mutat în parc
După ce au aflat vestea că din cauza noilor restricţii vor trebui să pună lacătul pe uşile sălilor de fitness, antrenorii sau văzut nevoiţi să mute antrenamentele în aer liber! Parcurile s-au transformat în adevărate furnicare , iaramatorii de activităţi sportive profită că pot fo.
O femeie a mers într-un parc, a scos pistolul şi a început să împuşte raţele. Ce a urmat este la fel de bizar
Întâmplare bizară într-un parc din Statele Unite.
Copil atacat de un câine de luptă
Un copil de 4 ani a fost atacat de un cîine de luptă în Parcul Central din Cluj-Napoca! Cel mic era alături de mama lui, atunci când a fost atacat de animalul lăsat fără lesă şi botniţă.
Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la persoane suspectate că au construit într-un parc monument istoric / Lucrările, oprite printr-o ordonanţă emisă de procurori / Fiul primarului comunei prahovene Cornu, vizat
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, patru pecheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, la persoane suspectate că au construit într-un parc monument istoric, iar lucrările vor fi oprite printr-o ordonanţă emisă de procurori.
Biserică vandalizată în Capitală
Biserica din lemn din parcul IOR din Capitală a fost vandalizată.