India, aproape de colaps. Crematoriile au rămas fără spaţiu iar cadavrele sunt incinerate în parcuri şi pe străzi

India, aproape de colaps. Crematoriile au rămas fără spaţiu iar cadavrele sunt incinerate în parcuri şi pe străzi
Digi24

Situaţia sanitară din India este în continuare una devastatoare, ţara luptându-se cu un al doilea val de infectări cu coronavirus care a dus la niveluri record ale numărului de decese şi cazuri noi. Spitalele sunt pline, pacienţii duc lipsă de oxigen şi de medicamente, persoanele infectate mor pe străzi, în drum spre unităţile medicale, ambulanţele sunt insuficiente iar crematoriile nu mai fac faţă. Dimensiunea dezastrului este atât de mare încât miile de cadavre sunt incinerate în crematorii improvizate, amplasate în parcuri, parcări şi pe străzile mai multor oraşe, potrivit BBC.

Doar luni, peste 2.700 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce au contractat virusul iar marţi, India a înregistrat peste 1.000 de noi decese.

Totodată, ţara a raportat marţi 323.144 de noi cazuri de coronavirus, în uşoară scădere faţă de ziua precedentă, când a înregistrat un record mondial de peste 352.000 de cazuri în doar 24 de ore.

Cu toate acestea, se crede că adevăratele cifre sunt mult mai îngrijorătoare, atât în cazul deceselor, cât şi al cazurilor noi. Potrivit unei anchete realizate de postul de televiziune NDTV, doar în ultima săptămână, în New Delhi, au existat cel puţin 1.150 de decese care nu au fost incluse în cifrele oficiale. De asemenea, alte investigaţii au indicat exemple similare în toată ţara, nu doar în capitală.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: