
Alertă la metrou. Un colet suspect a fost găsit în staţia Eroii Revoluţiei
Intervenţie antitero la staţia de metrou Eroii Revoluţiei din Bucureşti, vineri dimineaţă, după ce printr-un apel la 112 a fost anunţat un colet suspect.

Surse: Pachetul social negociat de PSD şi PNL. Cu cât cresc pensiile, salariul minim şi alocaţiile. Ajutor pentru pensiile mici
PNL şi PSD au convenit în urma negocierilor de joi asupra câtorva măsuri pe care să le ia viitorul guvern, au declarat pentru Digi24.

Consiliul Naţional pentru Siguranţa Pacientului solicită elaborarea unui pachet legislativ cu ''reguli clare'' în domeniu
Consiliul Naţional pentru Siguranţa Pacientului pledează pentru realizarea unui pachet legislativ care să cuprindă "reguli clare, aplicabile" şi "care să le garanteze celor aflaţi în suferinţă accesul la cele mai rapide şi bune soluţii pentru ei, în contextul existent".

Tarife între 800 de lei şi 5.310 lei pentru sejururile de Crăciun la Sinaia şi Buşteni
Preţurile pachetelor de Crăciun în staţiunile Sinaia şi Buşteni de pe Valea Prahovei variază între 800 de lei şi peste 5.

Artă în propria casă
Pandemia ne-a dat complet vieţile peste cap.