Premierul Ilie Bolojan a anunţat în Parlament că până la sfârşitul lunii iulie va prezenta un al doilea pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.
Acest pachet include reforme pentru pensiile speciale prin eliminarea excepţiilor, calcularea corectă a pensiilor şi stabilirea vârstei de pensionare.
De asemenea, pachetul mai propune reforme pentru companiile de stat, reducerea indemnizaţiilor din Consiliile de administraţie, restructurarea aparatului bugetar din primării, digitalizarea administrativă, combaterea evaziunii fiscale şi restructurarea ASF, ANCOM şi ANRE.
Atunci când am spus că e nevoie de un nou început, m-am gândit şi la măsuri concrete de restabilire a bunului simţ în administraţia centrală şi locală. Unele vin prin educaţie, dar unele mai vin şi prin reguli. Şi cu aceste reguli se ocupă acum Guvernul pe care îl conduc. Din acest motiv, vreau să vă vorbesc şi despre cel de-al doilea pachet pe care îl avem în pregătire la Guvern.
El va veni în completarea acestor prime măsuri. Astfel, până la sfârşitul lunii iulie, vom reveni în faţa Parlamentului României cu acest al doilea pachet de măsuri, cu accent pe echitate şi eficienţă”, a declarat Ilie Bolojan în Parlament.