
Joe Biden anunţă o „investiţie istorică”, de 1,75 trilioane de dolari, pentru infrastructură şi mediu
Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi un plan pentru cheltuieli sociale şi de mediu în valoare de 1,75 trilioane de dolari, pe care îl consideră o investiţie „istorică” în viitorul ţării, relatează AP.

Fostul şef al Gărzii de Mediu: Fumurile se ridică voioase lângă Bucureşti, se văd de pe Parlament şi totuşi nimeni nu-şi mişcă fundul puturos de politician până acolo
Octavian Berceanu, fostul şef al Gărzii de Mediu demis în urmă cu o lună de premierul Florin Cîţu, a publicat imagini ce arată că în continuare par să aibă loc arderi ilegale de deşeuri.

Puţine companii care nu comunică impactul asupra mediului mai pot lua împrumuturi bancare
Foarte puţine companii, inclusiv din România, care nu comunică public şi transparent impactul asupra mediului mai pot beneficia de împrumuturi de la bănci sau de la fonduri de investiţii, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă online, Dragoş Tuţă, fondator al Ambasadei Sustenabilităţ.

Prahova: Focare de COVID în două instituţii publice, respectiv Garda de Mediu şi Serviciul de Probaţiune
Autorităţile din Prahova au identificat două noi focare de COVID-19 la nivelul judeţului, în ambele cazuri fiind vorba despre angajaţi ai unor instituţii publice care sunt infectaţi cu SARS-CoV-2.

Prinţul Charles a declarat că "înţelege" frustrarea militanţilor ecologişti
Prinţul Charles a declarat că "înţelege" frustrarea activiştilor de mediu şi că speră ca liderii aşteptaţi la summit-ul COP26 de la Glasgow să ia măsuri ambiţioase împotriva schimbărilor climatice, "nu doar să vorbească" despre acestea, notează AFP.

Jurnalistul agresat, înapoi la locul incidentului
Scandalul de săptămâna trecută, de la Suceava, când doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost bătuţi crunt în timp ce filmau un material despre tăierile ilegale de pădure pare să fie doar o picătură într-un ocean.

O victimă a mafiei lemnului vorbeşte
Agresiunile împotriva pădurarilor, activiştilor de mediu şi jurnaliştilor sunt ceva… normal în România.

Jurnaliştii bătuţi au discutat cu premierul
Activistul de mediu şi jurnaliştii bătuţi într-o pădure din Suceava pentru că filmau un documentar despre tăierileilegale de păduri s-au întâlnit astăzi cu premierul Florin Cîţu.

Berceanu, pe post de lucrător la salubrizare
Ediţia Starea Naţiei de aseară l-a avut ca invitat pe fostul şef al Gărzii de Mediu într-un mod cu totul şi cu totul diferit.

Jurnaliştii bătuţi la Suceava au mers la Guvern
Activistul de mediu şi jurnaliştii bătuţi într-o pădure din Suceava pentru că filmau un documentar despre tăierileilegale de păduri, s-au întâlnit astăzi cu premierul Florin Cîţu.

Premierul a discutat cu activiştii de mediu şi jurnaliştii care documentau tăierile ilegale de pădure din Suceava
Premierul Florin Cîţu a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu activiştii de mediu Tiberiu Boşutar şi Gabriel Păun şi cu jurnalistul Radu Mocanu, a informat Guvernul.

Octavian Berceanu a fost demis de premierul Florin Cîţu de la şefia Gărzii de Mediu: „M-a lăsat ultimul. Îi mulţumesc”
Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a fost eliberat din funcţie de premierul Florin Cîţu.