Guvernul britanic amână relaxarea restricţiilor
Marea Britanie amâna încă o dată relaxarea restricţiilor pana la jumătatea lunii iulie.
Papa Francisc: Marea Mediterană a devenit cel mai mare cimitir din Europa
Papa Francisc a descris Marea Mediterană, pe care refugiaţii şi migranţii aflaţi în situaţii disperate încearcă să o traverseze cu regularitate în speranţa unei vieţi mai bune, drept "cel mai mare cimitir din Europa", relatează dpa şi AFP.
Turcia vrea să extragă gaze din Marea Neagră cu ajutorul companiilor americane. Luni, preşedintele Erdogan se întâlneşte cu Joe Biden
Turcia a dezvăluit datele tehnice privind descoperirile sale de gaze din Marea Neagră firmelor energetice americane Chevron şi Exxon Mobil, înaintea unei posibile cooperări privind extragerea acestor zăcăminte de gaze, a declarat vineri pentru Reuters un oficial turc din apropiere acestor di.
Regina umorului englezesc
La cei 95 de ani, Regina Elisabeta a II-a nu a pierdut nimic din şarmul unei suverne.
Ce arsenal aduce NATO în Marea Neagră în timpul întâlnirii dintre Joe Biden şi Vladimir Putin
În intervalul în care preşedintele SUA, Joe Biden, se va întâlni la Geneva cu omologul său rus, Vladimir Putin, NATO va avea în Marea Neagră un mic arsenal.
Extrădarea lui Puiu Popoviciu, respinsă definitiv de Înalta Curte de Justiţie a Marii Britanii
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a câştigat apelul înaintat Înaltei Curţi de Justiţie a Marii Britanii împotriva extrădării sale către România, relatează vineri mass-media britanice.
Rusia a început exerciţiile militare în Crimeea în timp ce un distrugător americanurmează să intre în Marea Neagră
Rusia a început vineri o nouă serie de exerciţii militare în Crimeea, la care forţele aeriene ale Flotei ruse din Marea Neagră şi un regiment de sisteme antiariene şi antirachetă dislocat în peninsula (anexată) în contextul în care un distrugător american urmează să intre în apele .
Summitul anual G7 are loc în Marea Britanie
Joe Biden a ţinut să reconfirme angajamentul SUA faţă de NATO şi să spună că nu doreşte niciun fel de conflict cuRusia.
MIG-29 prăbuşit. Pilotul nu a fost găsit
Un avion de luptă al forţelor aeriene din Bulgaria s-a prăbuşit în Marea Neagră în timpul unui exerciţiu militar.
O dronă de mari dimensiuni a fost găsită plutind în Marea Neagră, la aproximativ 40 de mile marine de ţărm
O dronă de mari dimensiuni a fost găsită plutind în apele Mării Negre, la aproximativ 40 de mile marine de coastă, de către un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM).
Eliminarea completă a restricţiilor anti-Covid ar putea fi amânată în Marea Britanie din cauza răspândirii variantei indiene
Răspândirea cu viteză a aşa-zisei variante Delta a coronavirusului, descoperită prima oară în India, ar putea încheia prematur planul de relaxare totală a restricţiilor anunţat anterior de guvernul de la Londra pentru data de 21 iunie, conform Politico.
Se circulă din nou pe canalele veneţiene
Mai multe ţări şi-au redeschis porţile pentru vizitatorii din UE aşa că, românii dornici de vacanţe îşi pot pregăti bagajele.