Viitori pensionari ai României, investitori la cel mai mare transportator de mărfuri fluviale din România
Cel mai mare administrator de fonduri de pensii private din România, NN Pensii, a achiziţionat 7,58% din Transport Trade Services (TTS), ceea ce înseamnă că circa 2 milioane de salariaţi români au ajuns investitori indirecţi la cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre.
Unde merg banii investitorilor în plantaţii de arbuşti fructiferi
Ca urmare a faptului că, în ultimii ani, cererea europeană şi globală a fost în creştere, mai ales din partea producătorilor mari din industria alimentară, după culturile de afin, mur şi zmeur, cele de alun şi nuc sunt de mare interes pentru investitorii în plantaţii de arbuşti fruct.
Antreprenorii vin spre piaţă, investitorii sunt entuziaşti. „Trăim vremuri de aur pentru bursă. Nu am mai văzut aşa planete aliniate.” Îndemn către Guvern să listeze rapid companii. Premierul anunţă posibile facilităţi
Cu 8 listări de acţiuni şi obligaţiuni în primul trimestru, maximele din 2007 depăşite pentru indicele BET, titluri de stat absorbite de piaţă în proporţii gargantuane şi explozii de preţ pe piaţa AeRO, bursa românească traversează la acest moment o etapă fastă, care îi uimeşte.
Ministrul Energiei: Legea offshore va fi modificată până la vară. Mesaj pentru investitorii din Marea Neagră
Legea offshore va fi modificată până la finalul acestei sesiuni parlamentare, adică în vară, spune ministrul Energiei, Virgil Popescu, rugându-i pe investitorii care aşteaptă această lege pentru a debloca investiţiile să mai aibă „puţintică” răbdare, relatează Agerpres.
Prima ţară în care cei care au criptomonede vor fi amendaţi. Aici, 8 milioane de investitori deţin 1,4 mld dolari în monede virtuale
India va propune o lege care interzice criptomonedele, astfel că oricine tranzacţionează în ţară sau chiar deţine astfel de active digitale va fi amendat, a declarat pentru Reuters un înalt oficial guvernamental.
Una dintre cele mai înalte clădiri din România se vinde pe un leu
Pentru doar un leu, investitorii pot prelua una dintre cele mai înalte clădiri din România.
INEDIT În pandemie, investitori români cumpără locuinţe în Scoţia
Sectorul rezidenţial din Scoţia atrage tot mai mulţi investitori străini, inclusiv din România, în contextul în care pandemia a crescut interesul pentru vânzările online.
Apartamentele şi casele se vor scumpi cu până la 15% în perioada următoare
Apartamentele şi casele se vor scumpi cu până la 15% în următoarea perioadă, estimează experţii imobiliari.
Bitcoin a atins un nou nivel record: care ar fi unul dintre motivele creşterii spectaculoase
Criptomoneda Bitcoin s-a tranzacţionat luni la 33