Cozi uriaşe la graniţa cu Bulgaria
Românii care au plecat astăzi în vacanţă în Bulgaria au început concediul cu o repriză de nervi în vamă.
Reiterăm necesitatea testării tuturor elevilor, nu doar a celor nevaccinaţi
Consiliul Naţional al Elevilor a reiterat miercuri necesitatea testării tuturor elevilor, "nu doar a celor nevaccinaţi", astfel încât riscul de răspândire comunitară "să se limiteze cât mai mult".
UNTOLD, primul eveniment din România cu acces pe bază de certificat digital european COVID-19
Festivalul UNTOLD este primul eveniment din România la care accesul se va face doar cu certificatul digital european COVID-19 sau pe bază de testare rapidă antigen, au anunţat, luni, organizatorii.
Pompierii, angajaţii din sistemul de urgenţă şi ai centrelor rezidenţiale nevaccinaţi ar putea fi obligaţi să se testeze
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat luni că, din discuţiile avute cu reprezentanţii Ministerului Muncii şi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în procesul de testare obligatorie pe bani proprii sau din fondul de sporuri ar putea fi incluşi angajaţii centrelor r.
Funcţionarii nevaccinaţi ar putea fi testaţi
Bugetarii care intră în contact cu cetăţenii, ar trebui toti vaccinaţi sau testaţi! Aceasta este propunerea premierului, care va fi dezbătută curând în coaliţie.
Florin Cîţu: Cei care lucrează în sistemul bugetar ar trebui să fie vaccinaţi sau testaţi. „Vom discuta şi în coaliţie”
Premierul Florin Cîţu spune că toţi angajaţii din sistemul public care intră în contact cu cetăţenii ar trebui să fie vaccinaţi sau testaţi pentru COVID-19.
Persoanele care au purtat mască, excluse din categoria contacţilor direcţi. Cine are prioritate la testare
Experţii Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, CNSCBT, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică au actualizat metodologia de supraveghere pentru COVID-19.
Cîmpeanu: Dacă nici nu ai trecut prin boală, nici nu vrei să te vaccinezi, nici nu ai motive medicale pentru care nu vrei să te vaccinezi, nici nu vrei să te testezi, au dreptate părinţii care spun că acel profesor poate reprezenta un pericol pentru elevi
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, declară că profesorii care nu sunt vaccinaţi nu vor fi obligaţi să plătească testele, el explicând că "orice cetăţean al acestei ţări are dreptul să fie testat fără să plătească în momentul în care acuză cele mai mici simptome specifice".
Ministrul Educaţiei a anunţat că profesorii care nu s-au vaccinat şi nici nu se testează nu vor mai veni la şcoală când incidenţa Covid-19 trece de şase la mie
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că profesorii care nu s-au vaccinat şi nici nu se testează împotriva COVID-19, nu vor mai veni la şcoală atunci când incidenţa îmbolnăvirilor de Covid-19 trece de şase la mie.
Turcia vrea să îi testeze o dată la două zile pe cei care refuză să se vaccineze
În contextul creşterii numărului de infectări cu coronavirus în Turcia, statul se confruntă şi cu o “pandemie a nevaccinaţilor”.
CNSU a eliminat testarea copiilor cu vârsta până la 6 ani la sosisrea din zone cu risc ridicat
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca testarea RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 a copiilor cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani să nu mai fie necesară la sosirea în ţară din zone cu risc ridicat epidemiologic, faţă de vârsta maximă de 3 ani, cât era.
Sorin Cîmpeanu: Profesorii nevaccinaţi ar putea fi testaţi periodic, înainte să intre la ore
Profesorii care nu vor dori să se vaccineze ar putea fi testaţi periodic, înainte să intre în şcoală, a declarat duminică seara, la Digi24, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu.