Cazierul de fărădelgi al infractoarei „pericol public“ care a dus la demiterea unui şef de Poliţie
O tânără infractoare, devenită fără să vrea „vedetă“ naţională pentru că a cauzat demisia unui şef de Poliţie, a fost din nou condamnată penal.
Noul şef de la permise Suceava, săltat de DNA
La şefia Serviciului de Permise şi Înmatriculări Suceava par să îşi facă loc doar indivizi care au probleme cu legea.
Şeful ”Cosa Nostra”, arestat de Paşte
Masa de Paşti a fost cu ghinion pentru noul cap al organizaţiei mafiote siciliene Cosa Nostra.
Noul comisar şef al Gărzii de Mediu, cunoscut activist pentru mediu, povesteşte că a fost bătut în timp ce semnala încălcări ale legii în domeniu şi că datele sale le-au fost comunicate celor pe care îi reclamase
Noul comisar şef al Gărzii Naţionale de Mediu, activistul de mediu Octavian Berceanu, a povestit cum a fost luat "la bătaie, direct", cu câteva ore înainte de sfârşitul anului trecut, când a intervenit în Sectorul 6 şi a surprins persoane care deversau deşeuri într-o zonă care este de.
Şeful AEP, urmărit penal pentru abuz în serviciu: Am fost reclamat de doi foşti angajaţi pe care i-am sancţionat cu avertisment
Preşedintele AEP Constantin-Florin Mituleţu-Buică a declarat, pentru News.
Cazul Oneşti. Şeful SIAS: Teorema lui Pitagora ne spune că orice poliţist putea să execute foc asupra agresorului
Neglijenţă criminală la Oneşti în celor doi muncitori ucişi de un bărbat de 68 de ani care i-a sechestrat ore bune în fostul său apartament.
Revoluţia bunei guvernări: un alt pensionar special mufat la banii publici. Ce şef de instituţie ia lunar peste 30.000 de lei, 20.000 de lei fiind din pensie
Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie e condusă de Gabriela Lenghel, beneficiară a unei pensii speciale de peste 20.
Fosta soţie a şefului DSP mort cere dreptate
Fosta soţie a şefului DSP Gorj, care a murit într-o ambulanţă care a rămas fără oxigen, face acuzaţii grave! "Adrian nu a murit, ci a fost omorât" spune femeia, care consideră că de vină pentru moartea bărbatului este sistemul sanitar.
Audieri în scandalul pacienţilor legaţi
După ce zilele trecute un asistent de la spitalul din Sibiu a făcut dezvăluiri şocante despre pacienţii care mor pe capete la ati, o alta asistenta a rupt tacerea.
Şeful Sanepid Gorj, infectat cu coronavirus, a murit în ambulanţă, în drum spre Bucureşti / Ambulanţa cu care era transportat ar fi rămas fără oxigen
Şeful Sanepid Gorj, Adrian Virgil Dobrin, care era infectat cu coronavirus în stare gravă, a murit în ambulanţa care-l transporta la Bucureşti.
Jandarmii, petrecere de pomină în curtea instituţiei
Petrecerile din pandemie sunt deja la ordinea zilei! La Braşov însă, cei care au ignorat restricţiile au fost… jandarmii! O petrecerea de pomină a avut loc în curtea Jandarmeriei din Braşov, acolo unde aproape 40 de jandarmi au organizat o petrecere surpriză în cinstea şefului lor, proa.