Jandarmii, petrecere de pomină în curtea instituţiei

Jandarmii, petrecere de pomină în curtea instituţiei

Petrecerile din pandemie sunt deja la ordinea zilei! La Braşov însă, cei care au ignorat restricţiile au fost… jandarmii! O petrecerea de pomină a avut loc în curtea Jandarmeriei din Braşov, acolo unde aproape 40 de jandarmi au organizat o petrecere surpriză în cinstea şefului lor, proaspăt iesit la pensie. Petrecăreţii nu au respectat nicio normă de distanţare fizică şi nici nu au purtat măşti de protecţie! Iar pentru fapta
lor, 35 dintre ei s-au ales cu amendă în valoare de 500 de lei… fiecare!

Aşa au sărbătorit la Braşov zeci de jandarmi retragerea unui din coleg. Nu se ştie cât a durat distracţia, însă, din fotografii si imagini se observă că jandarmii s-au simtit foarte bine. Totul s-a intamplat chiar în curtea unităţii…fără măşti şi fără distanţare, ba chiar cu îmbrăţişări şi pupături.

Petrecăreţii nu au scăpat, însă, nepedepsiţi. 35 dintre ei au fost sancţionaţi chiar de superiorii lor cu o amendă în valoare de 500 de lei.

Exact aceşti oameni sunt şi cei care zilnic îi amendează pe cei care nu poarta masca şi pe cei care nu păstrează distanţanţarea fizică. În poiana Braşov, spre exemplu, s-au dat sute de amenzi în acest sezon. Turiştii veniţi la ditacţie au plătit scump pentru că nu au respectat legea.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt