Greva de la metrou a a creat dezechilibre în tot sistemul energetic al Capitalei
Greva de vineri dimineaţa de la metrou nu a fost anunţată nici furnizorului şi nici distribuitorului de energie din Bucureşti, astfel că întregul sistem energetic al Capitalei se află în dezechilibru, Metrorex fiind un mare consumator, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Viorel Tudose, ad.
Primarul Devei cere public demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara
Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a cerut public demisia conducerii Complexului Energetic Hunedoara (CEH), în condiţiile în care oraşul nu are apă caldă şi căldură de aproximativ două săptămâni, deoarece Termocentrala Mintia, furnizorul de agent termic, este oprită pentru că.
Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, a demisionat din funcţie pe fondul tensiunilor din Valea Jiului
Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, a demisionat din funcţie în urma discuţiilor purate vineri cu ministrul Energiei Virgil Popescu.
Danemarca va construi în Marea Nordului „prima insulă energetică”
Un proiect pentru construirea unei insule gigant care să asigure suficientă energie pentru 3 milioane de gospodării a primit undă verde din partea politicienilor danezi, scrie BBC.
Mega-avaria energetică europeană din 8 ianuarie a rupt nord-vestul României de Occident. Cum s-a derulat incidentul şi cine a salvat reţeaua continentală
Reţeaua europeană interconectată de transport al energiei electrice s-a "rupt" tehnic pe 8 ianuarie urmând o linie frântă care a separat de Occident o porţiune din nord-vestul României, 6 judeţe ale ţării confruntându-se atunci cu mari probleme de alimentare cu curent electric, potrivit.