O unitate de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional fără a produce un impact pe partea nucleară sau asupra populaţiei şi angajaţilor. Incidentul a fost provocat de o avarie, iar echipele SN Nuclearelectrica SA acţionează pentru remedierea acesteia, potrivit Mediafax.
SN Nuclearelectrica SA anunţă prin intermediul unui comunicat de presă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional (SEN) în după-amiaza zilei de sâmbătă, ca urmare a apariţiei unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.
Specialiştii CNE Cernavoda investighează cauza şi lucrează la remedierea acesteia în vederea reconectării Unităţii 2 la SEN.
Deconectarea automată a Unităţii 2 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele funcţionând conform proiectului, explică reprezentanţii companiei.