Zilele libere la suspendarea sau limitarea cursurilor şcolare, acordate şi în cazul familiilor monoparentale
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, modificarea Ordonanţei de Urgenţă 182/2020 referitoare la acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copii.
Noua structură a anului şcolar, publicată în Monitorul Oficial. Cum s-a scurtat şcoala în acest an
Ce modificare aduce noua structură a anului şcolar, publicată în Monitorul Oficial: semestrul al doilea s-a scurtat cu o săptămână.
ROMÂNIA POATE PICA ÎN GRUPA LEILOR
România îşi va afla grupa de la Olimpiadă pe 21 aprilie.
Prezenţă de 90,54% la simularea Evaluării Naţionale; 6.120 elevi absenţi din cauza ratei incidenţei
Prezenţa la simularea probei scrise la Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a a fost de 90,54% , 6.
Activităţile remediale vor putea fi organizate la cerere, inclusiv pe perioada vacanţei de primăvară
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că activităţile remediale vor putea fi organizate la cerere, inclusiv pe perioada vacanţei de primăvară, precizând că luni va semna ordinul privind structura anului şcolar şi faptul că elevii claselor terminale a VIII-a, a XII-a şi a XII.
Toţi elevii ar putea face ore remediale în şcoli, inclusiv în vacanţa de primăvară. Anunţul lui Cîmpeanu
Elevii, inclusiv cei din clasele non-terminale, vor putea face ore remediale fizic în şcoli, chiar şi în vacanţa de primăvară.
Examenele naţionale se dau conform programei
Elevii vor avea o vacanţă de primăvară prelungită , insă examenele naţionale nu vor mai fi decalate.
Ministul Educaţiei a anunţat noua structură a anului şcolar. Care elevi vor fi afectaţi, care este programul de desfăşurare a cursurilor dar şi perioada de vacanţe o aflaţi astăzi la PrimaTV, la Focus 15:00 şi Focus 18:00.
.
Ministrul Educaţiei: Două săptămâni de vacantă pentru anii terminali. Nu se va modifica calendarul Examenelor Naţionale
Examenele Naţionale se desfăşoară după calendarul deja stabilit, iar pentru clasele terminale structura anului şcolar nu va fi modificată.
Părinţii, nemulţumiţi de modificările din educaţie
A ieşit scandal după ce ministrul Educaţiei a anunţat modificări în structura anului şcolar.
Evaluarea naţională, decalată după bac
A ieşit scandal după ce ministrul Educaţiei a anunţat modificări în structura anului şcolar.