S-au întors la şcoală după 8 luni
După 8 luni de şcoală online, elevii clasei a şasea s-au întors în bănci.
Elevii din clasa a VI-a susţin proba la Limba şi comunicare din cadrul Evaluării naţionale
Elevii claselor a VI-a susţin, miercuri, prima probă scrisă - cea la Limbă şi comunicare - din cadrul Evaluării naţionale.
Vom începe vaccinarea copiilor de 12-15 ani când vom avea autorizarea Agenţiei Europene a Medicamentului
România va fi pregătită şi pentru vaccinarea copiilor de 12-15 ani, cu acordul părinţilor, în momentul în care va avea autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM), a anunţat preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva C.
450.000 de elevi se reîntorc de luni în bănci
De luni vom avea cu 450.
Profesorii nu se înghesuie la vaccinare
Asa cum spuneam, începerea cursurilor înseamnă şi un motiv de îngrijorare pentru unii dintre părinţi, care se tem că cei mici s-ar putea îmbolnăvi.
1,9 milioane de elevi, înapoi în bănci
Aproape 1 milion 900 de mii de copii s-au întors astăzi la cursuri după o lună de vacanţă.
Azi a sunat clopoţelul pentru peste 1.900.000 de elevi din ciclul primar, grădiniţe şi cei din localităţile cu incidenţă mai mică de 1 la mie. Clasele terminale se întorc la cursuri pe 10 mai. Detalii la Focus 14 şi Focus 18
.
Ministerul Educaţiei renunţă la ideea testelor rapide de salivă în şcoli
Testele rapide din salivă pentru depistarea cazurilor de Covid nu vor ajunge, în cele din urmă, în şcoli.
Repartizarea computerizată a elevilor, la finalulul lunii iulie, după o sesiune suplimentară a Evaluării Naţionale
Repartizarea computerizată a elevilor de clasa a VIII-a va avea loc la finalul lunii iulie, după o sesiune suplimentară a Evaluării Naţionale, destinată copiilor care nu se pot prezenta la cea normală din motive medicale, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Elevii din anii terminali revin la şcoală pe 10 Mai
Mâine elevii, dar şi copiii de grădiniţă se întorc la şcoală.
Elevii revin în bănci sau...în faţa calculatoarelor
Săptămâna aceasta se termină vacanţa de primăvară iar elevii se vor întoarce, pe rând, în bănci sau la cursurileonline.
Dar din dar se face şcoală
Elevii unei şcoli din Buzău au primit deja cadoul de la Iepuraş.