Persoanele care se vaccinează beneficiază de câte o zi liberă pentru fiecare doză. Proiectul de lege a fost adoptat
Propunerea legislativă prin care persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, a fost adoptată marţi în Plenul Camerei Deputaţilor.
Rapel nerecunoscut
Cei care fac prima doză de vaccin într-o altă ţară şi rapelul în România nu primesc un certificat care să ateste că au schema de vaccinare completă.
Statutul de vaccinat cu ambele doze anti-COVID nu e recunoscut de România, dacă prima doză a fost făcută peste hotare. Român: „Suntem mulţi în situaţia asta”
Mircea Iliescu, un cercetător român la Cambridge, Marea Britanie, a trecut printr-o situaţie din care reiese că statul român nu recunoaşte statutul de persoană vaccinată cu schema completă, dacă prima doză de ser anti-COVID este făcută peste hotare.
Doar 31.000 de persoane vaccinate în ultima zi. Numărul celor cu prima doză a ajuns sub 10.000
Un număr de 31.
Cazurile de infecţii cardiace la tinerii de 16-24 de ani din SUA sunt peste aşteptări, după a doua doză de vaccin anti-COVID-19
Numărul cazurilor de infecţii cardiace la tinerii cu vârste de 16-24 de ani este peste aşteptări, după administrarea celei de-a doua doze din vaccinurile pentru Covid-19 ale Pfizer şi Moderna, a anunţat, joi, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite, pe baza d.
Cum arată campania de vaccinare pe grupe de vârstă. Cei mai mulţi români vaccinaţi au între 60 şi 69 de ani
Aproape 26% din românii cu vârste de peste 16 ani s-au vaccinat anti-Covid cel puţin cu prima doză, iar 20.
Peste 8.500 de persoane, imunizate la Maratonul Vaccinării II; aproximativ 2.000 au primit prima doză
Peste 8.
Pfizer: A treia doză de vaccin va fi făcută între 8 si 12 luni de la administrarea celei de-a doua
Compania Pfizer a oferit un termen limită pentru administrarea dozei suplimentare de vaccin anti-COVID.
Şeful Pfizer anunţă veşti bune despre medicamentul oral anti-COVID-19 şi anunţă că o a treia doză de vaccin va fi probabil necesară după opt luni
Medicamentul oral experimental pentru tratarea COVID-19 al companiei Pfizer ar putea fi disponibil în curând, a declarat, vineri, directorul general al producătorului american de medicamente, Albert Bourla, la Delphi Economic Forum VI din Atena.
Britanicii de peste 50 de ani vor primi a treia doza de vaccin, la toamnă
Orice persoană în vârstă de peste 50 de ani din Marea Britanie va putea să primească a treia doză a unui vaccin anti-COVID-19 în toamna acestui an, în cadrul eforturilor depuse de autorităţile locale care încearcă să elimine complet riscul de infectare cu noul coronavirus pentru aceas.
O doză de vaccin anti-COVID reduce cu 50% transmiterea în familie - STUDIU
O singură doză de vaccin Pfizer sau AstraZeneca poate reduce cu aproape 50% transmiterea coronavirusului în cadrul unei familii, unde riscul de contaminare este mare, arată un studiu al agenţiei engleze de sănătate publică, informează Agerpres.
Pfizer anunţă că o a treia doză de vaccin ar putea fi necesară în cel mult 12 luni de la vaccinare
CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a declarat că cei imunuzaţi cu vaccinul produs de compania pe care o conduce, în colaborare cu BioNTech, vor avea nevoie, cel mai probabil, de o a treia doză, adică de încă un rapel în termen de 12 luni de la vaccinarea completă.