Persoanele care se vaccinează beneficiază de câte o zi liberă pentru fiecare doză. Proiectul de lege a fost adoptat

Persoanele care se vaccinează beneficiază de câte o zi liberă pentru fiecare doză. Proiectul de lege a fost adoptat

Propunerea legislativă prin care persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, a fost adoptată marţi în Plenul Camerei Deputaţilor. În cazul elevilor şi studenţilor este vorba de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare.

Au votat "pentru" aprobarea proiectului 263 de deputaţi, 30 au votat "împotrivă", iar 4 s-au abţinut.

Proiectul menţionează că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.

"Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti", se arată în proiectul de lege.

Potrivit textului, drepturile persoanelor prevăzute la articolul de mai sus se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare eliberată potrivit legii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt