Raluca Turcan: Pentru a putea majora toate pensiile e nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor. Sunt 250.000 de dosare cu şină
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Râmnicu Vâlcea, că un pas important în majorarea pensiilor îl reprezintă digitalizarea tuturor dosarelor.
Ce conţin dosarele pe care Armata refuză să le predea CNSAS: „N-am văzut nimic despre militari cu grad mai mare de maior“
Deşi legea îl obligă, Ministerul Apărării Naţionale refuză să predea arhiva luată în zilele Revoluţiei cu titlul de captură de război pe motiv că sunt documente care ţin de securitatea naţională.
Şoferii, prinşi pe picior greşit
Au fost zeci de filtre şi în trafic .
Programul Casa Eficientă Energetic s-a blocat pentru că nu sunt suficienţi angajaţi să proceseze dosarele
Cei care vor să-şi reabiliteze, locuinţa cu bani de la stat mai au de aşteptat.
Cum au fost descoperite documentele de arhivă ale oraşului aruncate într-o hală. „Cine v-a permis accesul în depozit?“, a fost luat la rost un consilier local
Consilierul local Mihai Ochiuleţ a dezvăluit cum a descoperit, din întâmplare, documentele din arhiva Primăriei Constanţa în autobaza CT BUS.
Acordăm o atenţie deosebită dosarelor legate de pandemie pentru că este inadmibisil să se găsească persoane care să vrea să se îmbogăţească când alţii mor / Prejudicii prezumate de sute de mii de euro în cele 76 de dosare care mai sunt în lucru
Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat, joi, că procurorii acordă o atenţie desebită dosarelor în care sunt investigate posibile infracţiuni de corupţie înregistrate în perioada pandemiei.
Zeci de percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe în dosare de evaziune fiscală şi de spălare a banilor cu un prejudiciu total de peste 7 milioane de lei
”Poliţişti Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 22 şi respectiv 8 percheziţii domiciliare în cauze privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor”, a.
Daniel Tudorache, fostul primar al sectorului 1, pus sub control judiciar. E cercetat în 2 dosare
Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache este cercetat sub control judiciar de Direcţia Naţională Anticorupţi