''Purtata'' - Jocul fetelor şi nevestelor de pe Valea Târnavei, documentată de specialişti
Obiceiul "Purtata" - Jocul fetelor şi nevestelor, un dans popular interpretat numai de femei şi specific satelor de pe Valea Târnavei, din care cel mai cunoscut este cel al Fetelor de la Căpâlna, a fost cercetat de specialiştii Centrului de Cultură "Augustin Bena" printr-un proiect cultural .
Florin Cîţu, dans ca la 20 de ani
Prim-ministrul Florin Cîţu a sărbătorit începerea noului an şcolar în paşi de dans.
Valencia, epicentrul distracţiei în Europa
Valencia a fost săptămâna aceasta punctul zero al distracţiei din Europa.
Peronul din Constanţa, un uriaş ring de dans
Tradiţia făcutului haz de necaz a rămas neschimbată în România.
Natura şi arta s-au unit
Cu picioarele goale în iarbă şi cu pensula în mână.
Polul distracţiei revine la normal
Polul distracţiei din Bucureşti - Centru Vechi - prinde, din nou, viaţă, după atâtea luni de linişte, odată cu relaxarearestricţiilor.
O femeie de 106 ani dovedeşte că vârsta e doar un număr
O femeie de 106 ani din Sidney demonstrează că vârsta e doar un număr! Femeia dansează de când se ştie, participă la concursuri de pictură şi publică volume! Artista spune că duce o viaţă extrem de ocupată şi că îşi dedică tot timpul pasiunilor ei.
Acasă la Ronaldo s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Dansului. Iubita Georgina a arătat cele mai sexy mişcări. Vedeţi imagini spectaculoase la Focus Sport, la 18.55.
.
Terapie prin dans
Stresul şi anxietatea care şi-au pus amprenta asupra românilor în pandemie se numără printre afecţiunile tratate, în această perioadă, şi dincolo de cabinetele de specialitate.
Protest în ritm de Flamenco
Manifestaţie inedită pe străzile oraşului spaniol Sevilla.