VIDEO. Cosmin Corendea (AUR), despre rolul partidului în Parlament: „Vom deveni, fără voinţa noastră, un fel de arbitri”
VIDEO. Cosmin Corendea (AUR), despre condiţiile pentru susţinerea unui guvern: „Nu cerem funcţii, nu cerem poziţii”
VIDEO. Cosmin Dorobanţu, lider sindical ANP, despre nemulţumirile sindicatelor legate de noua lege a salarizării
Dezastru pentru Cosmin Olăroiu. Emiratele Arabe Unite au ratat calificarea directă la Campionatul Mondial
VIDEO. Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Ambulator, la Medika TV: Probabil că vom fi obligaţi să oprim activitatea. Situaţia este foarte gravă în acest moment
Fotbalist din Liga 1, acuzat că paria pe meciurile din campionat
Mafia pariurilotr loveşte şi în Liga 1.
Premieră la TNB: ,,Nunţi, botezuri, înmormântări"
A fost forfotă mare la Teatrul Naţional din Bucureşti! Sute de cinefili au venit să vadă premiera lungmetrajului ,,Nunţi, botezuri, înmormântări", în regia lui Alexandru Lustig.
FOTBALIŞTII LUI DINAMO ÎŞI NEGOCIAZĂ DEJA VIITORUL. COSMIN MATEI, APROAPE DE UN ACORD CU UTA SAU SEPSI. CU CINE DISCUTĂ PIERRET ŞI CARP
Fotbaliştii lui Dinamo vor să scape cât mai repede de club după terminarea meciului cu U.
Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu: O combinaţie între inflaţie şi încetinirea creşterii economice nu este exclusă
Măsurile de salvare economică din anii pandemiei "aduc acum şi nota de plată", iar "inflaţia actuală este unul din costurile economice ale măsurilor de luptă împotriva crizei-corona", susţine consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, într-o postare pe blogul personal.
COSMIN OLĂROIU, NOUL ANTRENOR AL ECHIPEI AL SHARJAH! CONTRACT PE DOI ANI
Clubul Al Sharjah, din Emiratele Arabe Unite, a anunţat, miercuri seară, în social media, numirea lui Cosmin Olăroiu în funcţia de antrenor principal.

