Caută search Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar Peste 200.000 de persoane şi peste 68.300 de mijloace de transport au tranzitat luni punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. Ministrul Sănătăţii a decis trimiterea Corpului de Control Patronul pensiunii Ferma Dacilor, plasat sub control judiciar Radu Oprea, despre controalele pe Valea Prahovei: S-a constatat că sunt 1.057 de unităţi clasificate, dar că, în mod real, ar fi în teren multe unităţi care nu sunt clasificate Jandarmeriţă prinsă cu droguri în poşetă Ministrul Culturii trimite Corpul de control să verifice legalitatea avizelor pentru realizarea lucrărilor la monumentul istoric ”Bojdeuca scriitorului Ion Creangă” Ministrul Familiei, control inopinat la o casă familială din judeţul Giurgiu, unde a avut loc un nou incident, reclamat la 112 Acţiune a comisarilor ANPC la centrele comerciale Dragonul Roşu şi Mega Shop Horia Constantinescu, ANPC, anunţă că sunt în derulare acţiuni de control de fond, de o anvergură mult mai mare, în raport cu patru instituţii bancare Ministrul de Interne anunţă că a trimis corpul de control în judeţul Neamţ
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar
Peste 200.000 de persoane şi peste 68.300 de mijloace de transport au tranzitat luni punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă
20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. Ministrul Sănătăţii a decis trimiterea Corpului de Control
Radu Oprea, despre controalele pe Valea Prahovei: S-a constatat că sunt 1.057 de unităţi clasificate, dar că, în mod real, ar fi în teren multe unităţi care nu sunt clasificate
Ministrul Culturii trimite Corpul de control să verifice legalitatea avizelor pentru realizarea lucrărilor la monumentul istoric ”Bojdeuca scriitorului Ion Creangă”
Ministrul Familiei, control inopinat la o casă familială din judeţul Giurgiu, unde a avut loc un nou incident, reclamat la 112
Horia Constantinescu, ANPC, anunţă că sunt în derulare acţiuni de control de fond, de o anvergură mult mai mare, în raport cu patru instituţii bancare