Românii vor aparate eficiente energetic
Cu facturi din ce în ce mai mari, românii preferă să investească în aparatură electrocasnică eficientă energetic.
Meta nu va mai face dispozitivele Portal pentru consumatori
Meta nu va mai produce difuzoarele Portal pentru consumatori, ci le va redirecţiona către zona de business, pentru că nu au avut succesul scontat şi vrea să reducă cheltuielile, Meta va pune în aplicare o schimbare în strategia inspirată parcă de la Google - mutarea din zona de consumer.
România, printre ţările cu cele mai mari scumpiri la electricitate pentru consumatorii casnici
România se numără printre ţările cu cele mai mari scumpiri la energia electrică destinată consumatorilor casnici, în 2021, faţă de anul precedent, potrivit datelor publicate vineri de Oficiul European de Statistică Eurostat.
O treime dintre românii de la oraş consumă zilnic pâine, faţă de peste jumătate dintre persoanele de la ţară (sondaj)
Peste jumătate dintre românii din mediul rural consumă pâine zilnic, în comparaţie cu doar o treime dintre cei care locuiesc în mediul urban, iar cinci din zece persoane au afirmat că vor prepara cozonacul de Paşte în casă, conform celui mai nou studiu Reveal Marketing Research, publicat.
Gazul din Marea Neagră ajunge în aragaz
În plină explozie a preţului la energie, guvernanţii vin cu veşti bune.
Un sfert dintre consumatori nu vor beneficia de plafonarea preţurilor la energie, estimează specialiştii
Plafonarea preţurilor la energie nu va acoperi aproape un sfert dintre consumatori.
Vicepreşedintele ANRE: De la 1 aprilie le dăm consumatorilor de energie peşte, dar de anul viitor ar trebui să înveţe să pescuiască
Consumatorii de energie vor fi sprijiniţi de la bugetul de stat de la 1 aprilie, dar de anul viitor ar trebui să-şi reducă singuri facturile prin măsuri de eficienţă energetică, a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), .
Lot de rodii, retras de la raft
Ziua şi alerta alimentară! Un lot de rodii a fost retras de la comercializare după ce Autoritatea Naţională pentruSiguranţa Alimentară a descoperit că acesta conţine o substanţă toxică peste limitele legale.
Justiţie terapeutică - un nou concept aplicat în cazul a mii de consumatori de droguri cercetaţi de DIICOT
Mii de persoane, cercetate de DIICOT pentru consum de droguri, au fost supuse unei proceduri de evaluare în centre ale Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), în cadrul unui nou concept intitulat "justiţie terapeutică".
Două sortimente de salam cu Listeria, retrase de la comercializare. Ce trebuie să facă cei care le-au cumpărat
Două sortimente de salam au fost retrase de la comercializare de către producători, firme din judeţul Alba, întrucât a prezintă Listeria monocytogenes, anunţă, vineri, ANSVSA.
Suspiciune în cazul unui import de 21 de tone de portocale cu pesticide provenite din Turcia; o tonă a ajuns pe piaţă
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va demara o anchetă pentru a clarifica situaţia unui import de 21 de tone de portocale provenite din Turcia, la care s-a constatat prezenţa reziduurilor de pesticide, în condiţiile în care doar o tonă a .