Thasos, gata pentru turişti
Thasos, una dintre destinaţiile estivale preferate de români, se pregăteşte pentru primirea oaspeţilor.
Turiştii americani vor putea călători din nou în Europa. Condiţia esenţială de care trebuie să ţină cont
Un înalt oficial al Uniunii Europene a declarat că americanii vaccinaţi împotriva COVID-19 ar putea călători în Europa vara aceasta sau chiar şi înaintea ei.
Vacanţă de vis în Turcia
Turcia nu oferă doar posibilitatea unui sejur relaxant, ci şi un mix de istorie şi distracţie.
Culise. Ce condiţie le-a pus premierul celor din USR-PLUS pentru rezolvarea situaţiei de la Sănătate
Premierul Florin Cîţu le-a transmis partenerilor din USR-PLUS, în şedinţa de marţi seară, că în niciun caz nu va accepta reîntoarcerea în Guvern a lui Vlad Voiculescu, pe nicio funcţie, susţin surse din coaliţie pentru „Adevărul”.
Turcia, campioană la serviciile din hoteluri
Pentru majoritatea românilor, cuvântul concediu este sinonim cu mare şi plajă.
Grecia şi-a deschis porţile pentru români
Nu a fost vineri, ci luni.
UE va prezenta săptămâna viitoare condiţiile necesare ca transporturile, industria şi clădirile să fie clasificate ca investiţii durabile
Uniunea Europeană va prezenta săptămâna viitoare condiţiile necesare pentru ca transporturile, industria şi clădirile să fie clasificate ca investiţii durabile, dar va amâna decizia dacă gazele naturale şi energia nucleară ar trebui să fie incluse în categoria energiei verzi, potrivi.
Rafila îl acuză pe Vlad Voiculescu că ar fi încercat să preia controlul politic asupra INSP. A modificat condiţiile unui concurs
Reprezentantul României la OMS şi deputat PSD Alexandru Rafila l-a acuzat pe ministrul demis al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că a încercat să preia controlul politic asupra Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) prin modificarea condiţiilor unui concurs de consilier.
Sorin Cîmpeanu: Rezultatele simulării pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat sunt „surprinzător de bune”
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spune că rezultatele simulării pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul din acest an sunt „surprinzător de bune”, având în vedere că anul şcolar s-a desfăşurat în condiţii de pandemie şi că mulţi profesori au spus că subiectele au fost.
Decizie fără precedent la Suceava. Pacienţii cu COVID pot fi vizitaţi de rudele de gradul I în condiţii speciale. Măsura are rol de susţinere psihologică
.
Slujba de Paşte, în condiţii speciale
Credincioşii catolici din România pot participa la slujba de Înviere.