Thasos, una dintre destinaţiile estivale preferate de români, se pregăteşte pentru primirea oaspeţilor. Restricţiile se vor ridica de săptămâna viitoare, iar gazdele speră într-o redresare după dezastrul de anul trecut. Una dintre cele mai mari insule ale Eladei vine cu oferte greu de ignorat! Prima TV vine în faţa dumneavoastră cu toate informaţiile pentru un concediu fără griji şi vă prezintă Paşaport de Vacanţă. Săptămâna aceasta vorbim despre Grecia.
Cu un potenţial fabulos, la doar opt km distanţă de continent, insula Thasos este a douăsprezecea ca mărime din Grecia şi cea în care vin, anual, cei mai mulţi turişti. Patru milioane în 2019 şi numai două, anul trecut, înghesuiţi
pe aproape 400 de kilometri pătraţi şi pe 90 de kilometri de ţărm. În ceea ce priveşte lungimea malului mării, e cam cât litoralul românesc . Pe insulă, se ajunge doar cu feribotul, iar drumul, care costă 4 euro de personă şi 18 euro pentru fiecare maşină, nu durează mai mult de 40 de minute. Hoteluri, pensiuni sau chiar vile de închiriat găsiţi la tot pasul. Preţurile - mai mici decât cele de pe litoralul nostru…pentru un sejur . Gazdele sunt întotdeauna la datorie.
Piscina naturală, creată prin prăbuşirea tavanului unei grote, este cunoscută drept.cuibul sirenelor. Legendele spun că apa era chiar ochiul lui Zeus, prin care îşi spiona soţia sau…că a fost creată special pentru Afrodita.
Cert este că turiştii sosiţi în Thasos nu pot pleca de aici fără a face o vizită şi…chiar o baie. Iar lângă minunea…Zeilor, se amenajează acum cel mai mare parc de pe insulă!
Iar idei…grecii au. Ce au de făcut în primul rând e să vaccineze toţi hotelierii. Atenţie! În Grecia nu se va putea intra, chiar şi după relaxarea măsurilor, prevăzuă după 14 mai, decât la minimum 14 zile de la rapel. Mai puteţi intra înţară cu un test PCR negativ sau cu dovada că aţi avut Covid şi…aveţi anticorpi. În plus la graniţă, aleatoriu ,autorităţile îşi rezervă dreptul de a face teste rapide turiştilor.